Un bărbat din judeţul Bacău a ajuns să fie acuzat de tentativă de omor, după ce i-a crestat gâtul fostei iubite cu un cuţit, din gelozie. Este vorba de Vasile L., de 44 de ani, din localitatea băcăuană Balcani. Acesta a trăit în concubinaj cu o vrânceancă, dar povestea de dragoste dintre cei doi se sfârşise cu un an înainte de agresiune.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, la data de 25 februarie, în jurul orelor 22.00, omul a intrat în locuinţa fostei iubite şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, şi-a amintit că femeia nu prea a fost uşă de biserică. El a sărit asupra victimei, punându-i cuţitul la gât. Femeia a reuşit să scape, fiind doar crestată de lama cuţitului. Partea vătămată a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru a se reface.
În faţa procurorului, la audieri, omul a recunoscut fapta, dar a susţinut că nu intenţiona să o omoare, ci mai mult să o sperie. Dosarul a fost iniţial instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu, dar ulterior a fost preluat de Parchetul Judeţean, fiind vorba despre o tentativă de omor.
În prezent, dosarul este pe rolul Tribunalului Vrancea.
Un bărbat din judeţul Bacău a ajuns să fie acuzat de tentativă de omor, după ce i-a crestat gâtul fostei iubite cu un cuţit, din gelozie. Este vorba de Vasile L., de 44 de ani, din localitatea băcăuană Balcani. Acesta a trăit în concubinaj cu o vrânceancă, dar povestea de dragoste dintre cei doi se sfârşise cu un an înainte de agresiune.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, la data de 25 februarie, în jurul orelor 22.00, omul a intrat în locuinţa fostei iubite şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, şi-a amintit că femeia nu prea a fost uşă de biserică. El a sărit asupra victimei, punându-i cuţitul la gât. Femeia a reuşit să scape, fiind doar