Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Falcă: Nu am discutat în PDL despre demisia lui Blaga, e opinia mea că trebuie să-şi depună mandatul

Publicat in Gandul, marți 11 decembrie 2012 ·

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax, că nu a avut discuţii în partid privind demisia lui Vasile Blaga, fiind opinia sa că acesta ar trebui să-şi depună mandatul "ca gest firesc", necesar "pentru relansarea dreptei".

Întrebat dacă a discutat în PDL despre depunerea mandatului lui Vasile Blaga, Falcă a răspuns că nu a avut astfel de discuţii cu colegii, fiind o opinie personală că preşedintele PDL ar trebui să facă acest gest în urma rezultatelor alegerilor.

"Nu am avut discuţii în PDL pe acest subiect. Este opinia mea, eu consider că este un gest firesc să-ţi depui mandatul dacă nu îţi atingi obiectivul. Este şi o soluţie pentru reconstruirea, relansarea dreptei în România", a spus Falcă.

Luni, Gheorghe Falcă, a declarat că preşedintele PDL, Vasile Blaga, trebuie să-şi depună mandatul, întrucât a existat un obiectiv de 24% la alegerile parlamentare, care nu a fost atins, aceasta fiind "o chestie de onoare", pentru a se porni discuţii privind o mişcare de dreapta.

Falcă a fost întrebat, la B1 Tv, ce ar trebui să se întâmple în perioada următoare, având în vedere rezultatul obţinut de ARD în alegerile parlamentare.

"O analiză în primul rând la PDL, aşa cum s-au analizat alegerile locale şi cineva a cerut ca întreg Biroul să-şi depună mandatul existând alţi oameni care doresc să conducă, cum a fost echipa care a urmat după domnul Boc să vedem ce urmează după depunerea unui mandat, să vedem o viziune exact pe ideea de a crea o dreaptă, pentru că o dreaptă nu se creează mâine, ci doar mâine se dă semnalul", spunea el.

Falcă a mai fost întrebat dacă, în opinia sa, actuala conducere a PDL, în frunte cu Vasile Blaga, mai poate rămâne la conducerea partidului. "Eu cred că, la fel cum domnul Blaga şi alte persoane cereau ca Biroul Permanent Naţional să-şi depună mandatul după alegeril

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 45 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 55 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 25 minute
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°