Scris de Simion Todoca - ARAD. Imediat după finalizarea atribuirii mandatelor de parlamentari, USL Arad a anunţat că va face contestaţie la Biroul Electoral Central, considerând că s-a făcut o greşeală, întrucât este imposibil ca un partid să primească două mandate la redistribuire.
„Acum se lucrează la contestaţie. Suntem siguri că pe undeva s-a strecurat o greşeală, nu se poate ca două mandate să fie atribuite aceluiaşi partid. După atribuirea unuia, în mod automat celălalt revine altui partid. Nu este normal ca noi, care am câştigat alegerile atât la Senat cât şi la Camera Deputaţilor să nu primim nimic la redistribuire, iar ARD să primească dintr-o dată două mandate de senator. În opinia noastră, mandatul trebuie să-i aparţină lui Dorel Popa, care s-a clasat pe primul loc ”, a declarat preşedintele PSD Arad, copreşedinte al USL Arad.
Igaş spune că e corect
Contactat telefonic, senatorul Traian Igaş spune că reditribuirea a făcut-o calculatorul, care nu poate greşi. „Softul calculatorului este alcătuit în aşa fel încât să asigure un echilibru în reflectarea opţiunilor electoratului, prin numărul deputaţilor şi senatorilor fiecărui competitor politic. Dacă în cazul câştigării colegiilor cu peste 50% atribuirea se face în mod automat, în celelalte faze voturile rămase neutilizate se contabilizează la nivel naţional, iar rezultatele obţinute de către partide în toate judeţele contează în atribuirea de mandate. Este o consecinţă a faptului că trebuie îndeplinite concomitent două condiţii : asigurarea mandatelor pentru cei care câştigă uninominal, dar şi respectarea reprezentativităţii partidelor la nivel naţional ”, a declarat Igaş.