Ploieşteanu Romeo Mihai Ştefan ( 37 de ani) şi bucureşteanul Bogdan Stark (35 de ani) au primit azi o veste mare. Cei doi au fost anunţaţi de către Federaţia Internaţională de Handbal că vor oficia, la începutul anului viitor, partide din cadrul Campionatului Mondial de handbal masculin, care va fi găzduit de Spania (11 – 27 ianuarie).
Pentru cei doi va fi cel de-al doilea Mondial la care participă, după cel din 2011, din Suedia. Acolo, cuplul Ştefan-Stark a condus şapte partide, inclusiv finala pentru locurile 5-6.
Trebuie amintit şi faptul că ei arbitrează de aproape doi aproape câte un meci aproape în fiecare etapă a Ligii Campionilor la handbal masculin. Totodată, în luna noiembrie, Romeo Mihai Ştefan şi Bogdan Stark au condus finala mică a Ligii Campionilor Asiei.