Mai ţineţi minte semifinala Mondialului din 2005 dintre România şi Ungaria? A fost unul din momentele care ne-au marcat istoria, în sensul că după acel succes naţionala a avut un trai decent câţiva ani buni. România a înregistrat însă un recul fără precedent în ulimul timp, iar tricolorele s-au reîntors ca şi rezultate, oarecum, în anii 2001-2004.
La Europenele din Serbia, România a ajuns într-un punct de cotitură şi, coincidenţă, lumina de la capătul tunelului s-a numit tot Ungaria. Acum n-a mai fost o semifinală de Mondial, dar miza a avut acelaşi sens: "Totul sau nimic!" . Numai între victorie şi între "cei mai buni" se putea pune semnul egal. România a plecat cu şansa a doua cu Muntenegru şi Spania, dar aseară, în faţa Ungariei, are un uşor avantaj la început. Adversarul este rănit în inimă din moment ce intră în teren fără principala marcatoare Tomori, suspendată, iar Anita Görbicz, slăbită trei kilograme în ultimele zile, stă pe bancă.
România joacă în ritmul "Neagu Style". Interul stânga şi-a găsit cadenţa în partida cu ibericele, pare eliberată de toate problemele din trecut şi marchează la foc automat, cel puţin până când antrenorul Bohn decide să-i pună jandarm. Axul central Brădeanu - Stanca surprinde şi el în câteva rânduri defensiva Ungariei, Ungureanu contribuie cu trei parade, iar tricolorele se desprind la 5-2 (min. 8). O eliminare de două minute la Manea şi introducerea Anitei Görbicz în regim de urgenţă schimbă cursul partidei. Starul de la Györ provoacă fisuri şi fiori în defensiva noastră, şi cum fundaţia se clatină şi tabela se întoarce. Ungaria preia conducerea, 12-11 (min. 27) şi chiar se desprinde la două lungimi până la pauză (14-12).
În repriza secundă, România încearcă din toate puterile să se oprească din alunecare, dar panta pare tot mai abruptă cu fiecare minut care se scurge. Tricolorele strân