Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Biroului pentru Imigrări Maramureş, reţinut pentru trafic de influenţă, de DNA Cluj

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 11 decembrie 2012 ·

Şeful Biroului pentru Imigrări Maramureş, Dorin Hudiţă, a fost reţinut marţi de procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de trafic de influenţă, după ce ar fi primit 300 de euro şi două sticle de alcool de la o persoană, pentru a interveni ca aceasta să obţină cetăţenia română, potrivit DNA.

Într-un comunicat de marţi seară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), se arată că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, Biroul Teritorial Baia Mare efectuează cercetări penale faţă de Hudiţă, pentru trafic de influenţă.

Potrivit DNA, luni, ofiţerul de Poliţie Dorin Hudiţă, în calitate de şef al Biroului pentru Imigrări Maramureş, i-ar fi pretins unei persoane denunţătoare, rezidentă în România, suma de 300 de euro şi două sticle de băuturi alcoolice, susţinând că, în schimb, va interveni pe lângă funcţionari publici din Bucureşti asupra cărora ar avea influenţă, astfel încât persoana denunţătoare să obţină cetăţenia română.

DNA mai arată că Hudiţă a fost prins în flagrant, marţi, primind de la denunţător banii şi produsele pe care le-ar fi pretins.

Şeful Biroului pentru Imigrări Maramureş a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Maramureş, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

În acest caz, procurorii au fost sprijiniţi de lucrători din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Maramureş.

Şeful Biroului pentru Imigrări Maramureş, Dorin Hudiţă, a fost reţinut marţi de procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de trafic de influenţă, după ce ar fi primit 300 de euro şi două sticle de alcool de la o persoană, pentru a interveni ca aceasta să obţină cetăţenia română, potrivit DNA.

Într-un comunicat de marţi seară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), se arată că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Ant

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum o ora
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum 30 minute
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 50 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

25°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°