Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pompagiul care n-a reuşit să-şi depăşească condiţia

Publicat in Pandurul, miercuri 12 decembrie 2012 ·

PDL Gorj a ajuns de râsul curcilor. Actualii lideri ai filialei împreună cu preşedintele Ruşeţ ar trebui să facă un pas în spate şi să lase capul în jos. Nesfârşitele mâncătorii pe care le-au pus la cale în ultimii doi ani au dus filiala acolo unde n-a mai fost niciodată. La limită a luat un post de parlamentar.

Capacitatea organizatorică a celui care s-a dus la facultate turist şi s-a întors jurist s-a etalat deplin acum. Scorul de 10% pe care l-a obţinut Ruşeţ denotă adevărata lui valoare politică. A fost şi rămâne un foarte bun pokerist, un fost sindicalist, un coleric notoriu care a confundat cu multă plăcere în ultimii 4 ani sala Parlamentului cu sala cazinoului. Jocul la cacialma şi metoda dosului în două luntrii l-au dus la capătul carierei sale politice scurte, căci asta înseamnă rezultatul obţinut la aceste alegeri. Ruşeţ nu se poate bucura decât de o mare realizare şi anume că în martie 2011 preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, d-na Doina Melinte, printr-un ordin a transformat Pokerul din joc de noroc în sport. În felul acesta, nu i se mai poate spune cartofor, ci sportiv. Cine ştie, poate în lipsa ocupaţiilor politice o pleaca şi la olimpiada de poker şi aduce medalia de aur.

Revenind la filiala Gorj a PDL, trebuie să remarcăm un singur lucru: de distrus se poate distruge orice foarte repede, dar de clădit doar anumiţi omeni pot clădi. Ruşeţ a luat o filială în formă maximă şi în micimea sa i-au trebuit mai puţin de doi ani s-o distrugă. Ca orice prost s-a înconjurat de alţii mai proşti decât el ca să poată părea el deştept. Toţi oamenii din filială care au gândit dincolo de “quinta royală” au fost marginalizaţi şi opresaţi de comportamentul grobian specific celor care nu-şi pot depăşi condiţia şi nici nu pot gândi cu un singur neuron. Ce nu poate înţelege în veci Ruşeţ este faptul că o filială de partid este un organi

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armistițiul de trei zile ordonat de Vladimir Putin a intrat în vigoare. „Încetarea focului pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a Marii Victorii a început”

Libertatea acum o ora
Ordinul unilateral al președintelui rus Vladimir Putin pentru un armistițiu de trei zile în Ucraina a intrat în vigoare joi, programat să coincidă cu comemorările Zilei Victoriei în Rusia. Kremlinul a prezentat această mișcare drept un „test” al dis

Prima ședință a guvernului condus de premierul INTERIMAR Cătălin Predoiu: Se discută despre aprobarea a patru proiecte

Gandul acum o ora
În urma demisiei social-democratului Marcel Ciolacu, liderul interimar al PNL, Cătălin Predoiu, și ministru de Interne, a preluat frâiele conducerii Guvernului României începând de marți, 6 mai, iar în cursul zilei de azi, guvernul interimar se reun

Video Zeci de studenți arestați la Universitatea Columbia în timpul unui protest pro-palestinian

Adevarul acum o ora
Poliția din New York a arestat zeci de studenți ai Universității Columbia, după ce aceștia au ocupat o parte din biblioteca principală, într-un protest amplu față de războiul din Gaza.

Lituania şi-a închis spaţiul aerian pentru liderii slovac şi sârb în drum spre Rusia / Președintele Nauseda a declarat că interdicţia e cauzată de perturbările GPS din regiune

G4Media acum 46 minute
Lituania şi-a închis spaţiul aerian pentru zborurile care îi transportau pe liderii slovac şi sârb la Moscova pentru parada cu ocazia victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, a anunţat miercuri preşedintele Gitanas Nauseda, relatează Reuters.,

FOTO-VIDEO. Incendiu la un depozit din București! A fost emis mesaj RO-ALERT

Ziua Constanta acum 55 minute
Un incendiu s-a produs în această dimineață de 08 mai, la un depozit în strada Sabareni, anunță ISU București-Ilfov. Suprafata de manifestare este de aproximativ 500 mp, cu posibilități de propagare la un alt depozit și o locuință. Din fericire, inc

Scad vânzările de Apple Watch / Compania nu a mai lansat un model SE de mai bine de doi ani

G4Media acum o ora
Apple se confruntă cu scăderea vânzărilor de Apple Watch, în condiţiile în care compania nu a mai lansat un model SE de mai bine de doi ani, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și s

Statele Unite ar putea elimina taxele vamale pentru scaune auto şi cărucioare importate din China

Mediafax acum o ora
Secretarul Trezorerie, Scott Bessent a confirmat, în cadrul unei audieri în Congres, că acest scutiri de taxe sunt discutate. Reprezentanta democrată, Ayanna Pressley a atras atenţia că aproximativ toate carucioarele vândute în SUA sunt fabricate în

PSG, în FINALA Ligii Campionilor. Parizienii au învins Arsenal, 2-1, și vor lupta pentru trofeu cu Inter

Gandul acum o ora
Paris Saint-Germain s-a calificat în finala Ligii Campionilor după ce a învins în retur pe Arsenal, 2-1. În tur, la Londra, PSG a învins cu 1-0. În meciul de pe Parc des Princes au marcat Fabian Ruiz (27), Achraf Hakimi (72), respectiv Bukayo Saka (

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 10 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Conclav la Vatican Fum negru a ieşit pe un coş al Capelei Sixtine. Noul Suveran Pontif n-a fost ales după primul scrutin (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
În seara de miercuri, 7 mai 2025, cardinalii electori din Capela Sixtină, unde au intrat în conclav la ora 16.30, au transmis în exterior tradiționalul semnal al fumului, dar unul de culoare neagră, anunțând că alegerea noului papă a fost amânată pe

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

7°/18°
Iasi
acum

12°
joi

10°/14°
vin.

8°/10°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/12°
Constanta
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/17°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/9°
Timisoara
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/15°