Victoria USL, de la parlamentarele de duminică, a fost şi este, zdrobitoare. O victorie împotriva unui conglomerat neomogen, împotriva vremii dar, mai ales, împotriva lui Băsescu. A fost un vot de defulare a nemuţumirii faţă de un preşedinte rămas fără legitimitate după referendumul din vară.

A fost şi un vot – sancţiune pentru liderii PDL, consideraţi vinovaţi de “genocidul social” din ultimii ani şi care, în alegeri, au ales drumul “spre Vest” sau “spre Est”, precum acei conducători din al doilea război mondial plecaţi în America de Sud.

După votul de duminică, Băsescu rămâne şi mai izolat, atât în plan intern cât şi în plan extern.

El nu a înţeles că în SUA nu a câştigat candidatul care sugera întoarcerea la perioada Războiului Rece şi că Rusia sau China sunt parteneri strategici pentru SUA – chiar mai importanţi decât România.

Doctrina manicheistă – ori SUA şi UE ori Rusia şi China dovedeşte incapacitatea lui Băsescu de a se ocupa de politica externă a României, în secolul 21.

România, după 1989, a făcut opţiunile fundamentale – în perioada Iliescu, Constantinescu timp de 15 ani – întrând în NATO şi în UE fără “impulsurile” lui Băsescu şi înainte ca el să fie preşedinte. Cu acelaşi tip de abordare simplificatoare, ne-am confruntat în perioada 2001-2004: ori NATO ori UE. Am arătat atunci că noi nu vrem ori/ori, ci vreau şi/şi, NATO şi UE fiind pentru noi proiecte complementare.

Cred că acum, având o identitate clară, opţiuni fundamentale exprimate, România nu poate merge pe formulele nostalgice ale Războiului Rece doar pentru ca Băsescu să-şi arate “fidelitatea” personală faţă de “licurici”, plătindu-şi datoriile din vară pe seama tuturor cetăţenilor.

De altfel, românii i-au arătat, duminică, lui Băsescu că nu-i interesează mesajul că el este “mai catolic decât Papa”.

Aşa că el