Anul 2013 nu se anunţă unul prea bun pentru sistemul bancar european. Şi anul viitor, bancherii se pregătesc de noi reduceri de personal, în efortul de diminuare a cheltuielilor, ceea ce va afecta în continuare procesul de creditare, deja restrâns dramatic, pe fondul crizei financiare globale, se arată într-o analiză realizată de compania Ernst&Young România.
Barometrul Sistemului Bancar European avertizează că şi în 2013 "reducerea costurilor şi, în special, reducerile de personal au urcat pe lista de priorităţi, atât pentru băncile de retail, cât şi pentru cele de investiţii". "Băncile vor avea de confruntat creşterea îngrijorărilor în privinţa economiei europene şi a crizei datoriilor suverane", conform studiului lansat de Ernst&Young.
Din cercetare reiese astfel că 45% dintre băncile europene estimează reduceri de personal în următoarele şase luni. Băncile din Olanda şi din Marea Britanie vor fi afectate cel mai mult, respectiv în proporţie de 70%. Băncile din ţările nordice sunt mai optimiste, dar chiar şi în această regiune, 22% dintre bănci estimează reduceri de personal. Conform raportului, poziţiile de conducere vor fi primele afectate, 58% dintre băncile incluse în raport estimând reduceri pe aceste poziţii.
Din studiul Ernst&Young mai reiese că reducerile de costuri, procesele de optimizare şi minimizarea cheltuielilor non-esenţiale se numără acum între primele cinci priorităţi ale băncilor pentru următoarele şase luni: aproape jumătate dintre băncile din Europa estimează reduceri la nivel de personal, în încercarea de a menţine sub control cheltuielile, în contextul unui climat economic cu performanţe slabe, subliniază studiul.
Analiştii se aşteaptă şi la o creştere a impactului crizei datoriilor suverane, iar îngrijorările sunt în creştere şi în ceea ce priveşte impactul crizei datoriilor zonei euro în următoarele şase luni.