Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Toader: O demisie a lui Blaga ar fi o decizie "la cald"

Publicat in Mediafax, marți 11 decembrie 2012 ·

Şeful grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, afirmă că o eventuală demisie a liderului PDL, Vasile Blaga, în urma eşecului de la alegeri, ar fi o "decizie la cald" şi că în astfel de situaţii trebuie făcută o analiză şi apoi trebuie luate decizii.

"Sunt declaraţii şi opinii la cald. Cred că trebuie făcută mai întâi o analiză şi abia apoi trebuie luate decizii. Vineri vom avea o şedinţă a Colegiului Director al PDL şi probabil că vom discuta şi astfel de lucruri. Personal, nu sunt de acord cu deciziile luate la cald. Până la urmă, aşa este în politică: atunci când câştigi te iubeşte toată lumea, iar când pierzi se găsesc voci care să te conteste. Prioritatea noastră acum trebuie să fie pregătirea şi organizarea pentru 2016, când vor fi alegeri europarlamentare. Apoi, fiecare este responsabil în judeţul său şi pentru propriile rezultate", a declarat corespondentului MEDIAFAX Mircea Toader, întrebat despre declaraţiile lui Gheorghe Falcă potrivit cărora Vasile Blaga trebuie să-şi depună mandatul.

Mircea Toader a candidat pentru un nou mandat de deputat în colegiul 2 din Galaţi, unde a obţinut 24,29%, fiind învins de către candidatul USL Laurenţiu Chirvăsuţa, care câştigat cu 56,32% din voturi, închizând colegiul.

Toader ar putea ajunge totuşi în Parlament la redistribuirea mandatelor, fiind candidatul ARD care a obţinut cele mai multe voturi în judeţul Galaţi.

Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad şi purtător de cuvânt al filialei PDL, a declarat, luni, că preşedintele PDL, Vasile Blaga, trebuie să-şi depună mandatul, întrucât a existat un obiectiv de 24% la alegerile parlamentare, care nu a fost atins, aceasta fiind "o chestie de onoare" pentru a se porni discuţii privind o mişcare de dreapta.

În urma alegerilor de duminică, ARD a obţinut 16,52% din voturi pentru Camera Deputaţilor 16,72% din voturi la

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto, unde un avion a avut probleme la aterizare. Aeronava cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipele de urgenţă intervin pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva zeci de persoane, relat

Accident bizar: Un avion s-a răsturnat pe Aeroportul din Toronto

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un avion de pasageri operat de Delta Airlines s-a răsturnat după o aterizare forțată pe Aeroportul Internanțional Toronto Pearson din Canada. Conform primelor informații citate de Yahoo News, mai multe persoane de la bord ar fi suferit răni, dar nu

Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat trecerea în rezervă a lui Cătălin Zisu, după ancheta DNA. Acuzațiile aduse generalului

Ziare.com acum 10 ore
General-locotenentul cu trei stele Cătălin Zisu a fost trecut în rezervă din Ministerul Apărării Naţionale luni, 17 februarie, printr-un decret semnat de preşedintele interimar Ilie Bolojan. Ministerul anunţase că a înaintat Administraţiei Prezidenţ

SNSPA închide cazul profesorului Marius Pieleanu: Nu sunt probe care să ateste vinovăţia

Mediafax acum 6 ore
Comisia de Etică a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a hotărât, în unanimitate, în şedinţa organizată luni, să încheie procedurile aferente cazului referitor la profesorul Marius Pieleanu. Potrivit SNSPA, nu au fost ident

Lasconi îi cere lui Bolojan demiterea lui Hurezeanu: Faceţi ceva şi trimiteţi-l acasă

Mediafax acum 6 ore
„Oare ce blestem a căzut asupra României de avem parte la cârma ţării de mincinoşi şi de corupţi? Paradoxal, asta îmi întăreşte şi mai tare credinţa în Dumnezeu pentru că, totuşi, cu astfel de personaje de desene animate, România e pe harta lumii şi

Frații Tate, susținuți de administraţia Trump: Presiuni pentru ridicarea restricţiilor de călătorie impuse de autoritățile române. Dezvăluirile presei britanice

Ziare.com acum 11 ore
Administrația Trump exercită presiuni asupra autorităților române pentru a elimina restricțiile de călătorie impuse influencerului Andrew Tate, un susținător al președintelui american, care se confruntă cu acuzații penale la București, relatează Fin

SNSPA renunță la cercetarea disciplinară împotriva lui Marius Pieleanu pentru hărțuire sexuală: „Comisia de Etică nu a identificat probe incontestabile care să demonstreze vinovăția”

HotNews acum 6 ore
Comisia de Etică a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a anunţat, luni seara, că nu a identificat probe incontestabile care să poată demonstra, în mod indubitabil, vinovăţia profesorului Marius Pieleanu în ce privește acuza

FRF confirmă meciul România – Bosnia și Herțegovina din 21 martie cu spectatori, în ciuda sancțiunilor UEFA

Ziua Constanta acum 10 ore
Partida România – Bosnia și Herțegovina, programată pe 21 martie, prima din campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2026, se va disputa cu spectatori. Federația Română de Fotbal amintește că, în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj S

SUA schimbă strategia în Ucraina. Brazilia și China ar putea înlocui trupele europene de menținere a păcii

Ziare.com acum 4 ore
În cadrul unei noi propuneri pentru soluționarea conflictului din Ucraina, oficialii americani sugerează o abordare mai extinsă, care să includă țări non-europene, precum Brazilia și China, în forțele de menținere a păcii. Aceste trupe ar urma să fi

Șase oferte pentru construirea unui lot al autostrăzii Craiova-Filiași. Care este valoarea contractului și cât vor dura lucrările

HotNews acum 9 ore
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că au fost depuse șase oferte pentru construirea lotului 2 al autostrăzii Craiova-Filiași. Durata fixată a contractului este de 34 de luni. Cele șase asocieri de constructori sunt reprezentate de c

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-9°/-0°
joi

-11°/-1°
vin.

-10°/-1°
Iasi
acum

-7°
mar.

-7°/1°
mie.

-4°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-1°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-4°/2°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-2°/4°