Ponta l-a luat peste picior pe ministrul liberal al Culturii, Puiu Hașotti, unul dintre primii care au protestat față de ideea cooptării UDMR la guvernare.
"Există o mulțime de maghiari în Constanța, la dl Hașotti, și îi iau vestigiile dacice", a comentat ironic premierul. Acesta a subliniat că numărul vocilor din PNL care se opun discuțiilor cu UDMR a scăzut după ce liderul partidului, Crin Antonescu, a susținut decizia sa.
Dincolo de aceste declarații, din spusele lui Ponta rezultă că proiectul cooptării UDMR la guvernare a fost pe moment stopat. Dacă duminică seara era vorba despre o întâlnire USL-UDMR luni sau marți, tema discuției fiind crearea unei majorități parlamentare și guvernamentale, acum, cu USL având de unul singur o majoritate constituținală de două treimi, întâlnirea cu Uniunea nu mai este o urgență.
"Nu am stabilit când discutăm", i-a fiert Ponta pe udemeriști. "Reconcilierea națională, nu avem altă țintă, respect pentru minoritățile naționale", a explicat el scopul discuțiilor.
Totodată, președintele PSD a anunțat că acordul USL cu grupul minorităților naționale din Camera Deputaților este valabil în continuare, chiar dacă USL nu mai are nevoie, tehnic, de voturile acestora.