Judeţul Suceava îşi va reînnoi echipa de parlamentari care îl va reprezenta în Camera Deputaţilor şi Senatul României în următorii patru ani. Nu mai puţin de nouă parlamentari dintre cei 16 care vor reprezenta judeţul Suceava în Parlament în perioada 2012 – 2016 nu au fost deputaţi sau senatori în mandatul trecut. Doar unul dintre cei nouă a mai fost în Parlamentul României, respectiv liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, care a mai avut două mandate de senator. USL îi va avea parlamentari aflaţi la primul mandat pe Alexandru Băişanu, Radu Surugiu, Ovidiu Iane şi Constantin Galan, în Camera Deputaţilor, şi pe Ovidiu Donţu, Neculai Bereanu şi Mihai Neagu, la Senat. De asemenea, PP-DD îl trimite în Camera Deputaţilor pe Cezar Cioată, şi el aflat la primul mandat de parlamentar.
Ovidiu Donţu, senatorul sucevean cu cel mai mare număr de voturi
Candidatul sucevean care a obţinut cel mai mare număr de voturi pentru o funcţie de senator este Ovidiu Donţu. Acesta a candidat din partea USL în Colegiul nr. 3 Fălticeni, reuşind să obţină mandatul cu 35.054 de voturi, adică 70,46% din opţiunile de vot valabil exprimate. Donţu l-a învins categoric pe principalul său contracandidat, Corneliu Popovici (ARD), care a obţinut un scor de 12,95%. Ovidiu Donţu are 43 de ani, ocupă funcţia de preşedinte executiv al PSD Suceava şi conduce organizaţia municipală Suceava a partidului. Este de profesie jurist, se află la al doilea mandat de consilier local şi este director al cabinetului prefectului de Suceava.
Ca număr de voturi, Ovidiu Donţu este urmat de Mihai Neagu, de la USL, acesta fiind votat în Colegiul nr. 4 Rădăuţi – Siret de 31.302 de alegători, adică 59,89%. De altfel, scorul electoral obţinut de către acesta este una dintre surprizele alegerilor parlamentare din judeţul Suceava, având în vedere că Mihai Neagu este unul dintre candidaţii care nu au fost