Unul din domeniile vieţii noastre sociale, cel sanitar, e pe cale de a cădea tot mai adânc în derizoriu, dacă nu cumva a devenit o tumoră malignă pe trupul societăţii. Şi nimeni nu se încumetă să-l scoată din moartea clinică în care l-a vârât PDL-ul şi să-l revitalizeze. De pildă, Spitalul Municipal sau Judeţean, nu mai contează cum se numeşte, ca şi policlinica de pe str. Muşeţelului, care arată a orice numai a unitate sanitară nu: coridoare lungi, înguste, prost luminate, unde bieţii pacienţi stau îngrămădiţi la uşile cabinetelor ca sardelele în cutiile cu peşte, medici care nu-şi respectă programul, vin când vor la serviciu, dau vina pe programul încărcat ce-l au la spital. O fi, nu negăm acest lucru, dar atunci să-şi decaleze sau să-şi adapteze orarul din policlinică cu timpul pe care îl au la dispoziţie şi să nu-i facă pe pacienţi, unii doborâţi de bolile ce le au, de vârsta ce-o duc în spate, încât arată ca nişte spectre, cu grimasele durerii pe chip. Unii dintre ei vin de la depărtări mai lungi decât cursa de la Maraton şi aşteaptă, aşteaptă şi iar aşteaptă ca într-un timp să li se deschidă uşa şi să-şi plângă beteşugurile, întorcându-se acasă mai bolnavi de cum au venit. Femeia de la ghişeul unde se eliberează bonuri de ordine îţi trânteşte geamul în nas spunând că „nu se mai dau bonuri pe ziua de azi”.
Dacă am ajuns să negociem sănătatea pe nişte banale bonuri, pe care scrie un număr şi cifra cabinetului unde trebuie să aştepte, mai bine ar desfiinţa această harababură, şandrama de coteţ medical, numit cu emfază „Policlinică”. Mai bine i-ar zice „Teatrul lui Polichinelle”. În cazul că nu sunt medici suficienţi, căci marele satrap de la Cotroceni i-a determinat să părăsească ţara cu zecile de mii, iar mare parte din aparatură e bună de dus la fier vechi, mai bine să fie închisă. S-au înfiinţat multe cabinete cu plată, dar şi acolo îi jupoaie de ban