Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultate alegeri parlamentare 2012 Cluj

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 11 decembrie 2012 ·

USL Cluj a câştigat în mod direct trei mandate de deputat, prin Radu Zlati, Cornel Itu şi Elena Uioreanu, şi un mandat de senator prin Marius Nicoară.

Restul mandatelor urmează să fie obţinute prin redistribuire, relevă datele finale ale alegerilor comunicate, luni, de Biroul Electoral Judeţean.

Preşedintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Cluj, judecător Monica Trofin, a declarat, luni, presei, că, după numărarea voturilor din toate cele 652 de secţii de votare din judeţ, rezultă faptul că au fost patru candidaţi ai USL care au câştigat mandate direct, obţinând peste 50 la sută din voturile din colegii.

„Este vorba despre Radu Zlati, Colegiul nr. 5 Camera Deputaţilor, Cornel Itu, Colegiul nr. 6 Camera Deputaţilor, Elena Uioreanu, Colegiul 9 Camera Deputaţilor, şi Marius Nicoară, Colegiul nr. 3 Senat“, a spus Trofin.

Potrivit sursei citate, la Camera Deputaţilor, USL a obţinut 46,20 % din voturile valabil exprimate, ARD - 23,13 %, UDMR - 12,99 %, PPDD - 10,39 %, PRM - 2,46 %, PPMT - 1,68 % şi candidatul independent Liviu Alexa - 1,17 %.

La Senat, USL a obţinut 47,52 %, ARD - 24,26 %, UDMR - 13,20 %, PPDD - 10,%, PRM - 2,77 % şi PPMT - 1,92 %.

Potrivit acesteia, restul mandatelor parlamentare vor fi obţinute prin redistribuire.

Lista mandatelor la Camera Deputaţilor:

Oros Nechita Adrian - USL - PNL

Cătăniciu Steluţa Gustica - USL - PNL

Cristea Aurelia - USL - PSD

Gurzău Adrian - ARD - PDL

Zlati Radu - USL - PNL

Itu Cornel - USL - PSD

Irimie Vicenţiu Mircea - ARD - PDL

Uioreanu Elena Ramona - USL - PNL

USL Cluj a câştigat în mod direct trei mandate de deputat, prin Radu Zlati, Cornel Itu şi Elena Uioreanu, şi un mandat de senator prin Marius Nicoară.

Restul mandatelor urmează să fie obţinute prin redistribuire, relevă datele finale al

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 4 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 11 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 9 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

26°
lun.

25°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

22°
lun.

22°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

22°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°