Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avem prea mulţi parlamentari fără scaun la cur

Publicat in Academia Catavencu, marți 11 decembrie 2012 ·

Ironia sorţii face ca, la nişte alegeri unde prezenţa s-a făcut prin reducere la absurd (doar 41% dintre cetăţeni au votat), numărul de parlamentari să ajungă absurd de ridicat: după socotelile USL, vom avea 580 de senatori şi deputaţi, adică mai mult chiar decât congresmenii americani – ei, şi să mai ziceţi voi că nu-i Românica mai tare ca Statele Unite! De referendumul absolut valid prin care poporul ceruse să avem în Parlament doar 300 de sforăitori s-a ales praful: toate partidele, indiferent de doctrină, au decis că alegătorii români merită, pe frigul ăsta, un duş auriu şi călduţ, de sus, şi i l-au dat.

Acuma însă, lăsându-i pe români deoparte, până le-o creşte gura, ca să nu li se mai uşureze parlamentarii doar în cap, se pune întrebarea: ce facem cu parlamentarii? Unde-i ţinem în sălişoara aia din Casa Poporului, că acolo nu-ncap decât 500 de bucăţi, şi-alea slabe, nicidecum 580 de huidume? Pentru că e, într-adevăr, îngrijorător faptul că nu prea avem aleşi cu scaun la cap, dar e de-a dreptul alarmant că unii nici scaun la cur n-or să aibă! Deci situaţia e mai absurdă decât în “Scaunele” lui Ionesco!Am încercat să vedem ce soluţii au, pentru această gravă problemă locativă, aleşii diverselor tabere.

Ne-am adresat, pentru început, cum era şi firesc, ălora mai mici în procente, udemereştilor. „Problema scaunelor din Parlament nu interesat la noi. La noi interesat Scaunele secuieşti. Dat Ponta autonomie la Scaunele secuieşti, noi putem şede şi pe covor la Parlamentul României. Nu dat autonomie, maghiarii nu votat modificarea Constituţiei, nu prezentat la referendum, nu adio Băsescu!”

Un om de afaceri prosper şi proaspăt deputat din Partidul Poporului, cu opt clase la activ, dintre care a şasea repetată de trei ori, a fost foarte uimit să afle că 580 de parlamentari nu încap pe 500 de locuri, cât are sala. „Cum, 580 e mai mare ca 500? Băi, fir-

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 27 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reforma administraţiei locale. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Dacă şoferii nu plătesc amenda în termen de 90 de zile, propun să se suspende permisul de circulaţie

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, propune suspendarea permisului de conducere, în cazul în care amenzile contravenţionale pentru încălcarea regulilor de circulaţie nu sunt plătite în termenul legal de 90 de zile. „Vom propune ca suspendarea permi

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 4 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°