Consilierul judeţean Dorin Popescu are toate şansele să fie desemnat vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, asta după ce actualul vicepreşedinte liberal, Stelian Dolha, a câştigat un mandat de parlamentar pe Colegiul IV Camera Deputaţilor.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, spune că organizaţia judeţeană îl va desemna pentru această funcţie pe consilierul Dorin Popescu, asta în condiţiile în care vor fi de acord şi colegii social-democraţi, cu care PNL formează Uniunea Social Liberală.
"Îl vom desemna pe Dorin Popescu, dacă vrea. Bineînţeles trebuie să fie de acord preşedintele CJ, suntem în USL şi ţinem seama de părerea domnului preşedinte", spune Ioan Ţintean.
"Eu am o colaborare foarte bună cu Dorin Popescu, dar e oricum atributul colegilor liberali. Oricare dintre colegii mei, care sunt consilieri judeţeni de la PNL pot să îndeplinească această funcţie. Ce vor decide eu voi lua act şi voi colabora cu persoana respectivă, cu precizarea că nu am nicio problemă ca Dorin Popescu să fie vicepreşedinte al Consiliului Judeţean", spune preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan. Citeşte şi
Alegerile parlamentare aduc patru supleanţi ai USL în Consiliul Judeţean
În replică, Dorin Popescu, spune că deocamdată nu a luat o decizie cu privire la acest subiect, fiind în momentul de faţă nehotărât dacă să accepte sau nu propunerea făcută de liderul liberal, Ioan Ţintean.
"Încă nu putem discuta. Deocamdată este doar o propunere a preşedintelui. Eu îi mulţumesc pentru încrederea pe care mi-o acordă, dar deocamdată nu mă pot pronunţa, nu am luat o decizie", spune Popescu.
Acesta mai spune că discuţiile purtate în mai multe medii politice conform cărora ar vâna funcţia de vicepreşedinte sunt "pure speculaţii".
"Toţi consilierii pot, oricare dintre cei prezenţi încă sau viit