Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căsuţa cu poveşti, vandalizată

Publicat in GAZETA de SUD, marți 11 decembrie 2012 ·

Una dintre căsuţele pentru cărţi incluse în proiectul-pilot „Biblioteca stradală“, demarat la sfârşitul lui octombrie de Biblioteca „Aman“, stă de câteva zile în English Park cu geamul spart. Deja a început să ningă în ea, însă cei de la bibliotecă spun că o vor lua şi o vor repara.

Purtătorul de cuvânt care se ocupă de acest proiect, Mădălina Florescu, a vorbit pentru GdS despre reacţiile provocate de proiect. Acesta nu s-a bucurat de un succes atât de mare în rândul craiovenilor, dat fiind faptul că trecătorii care au luat cărţile acasă au cam uitat să le mai aducă sau să le înlocuiască. „Am vrut să vedem dacă prinde şi cât de bine prinde la cetăţeni. Nu s-a luat încă o decizie clară, poate mai ducem o serie de cărţi şi decidem mai departe ce facem“, a declarat aceasta. Mai mult, un dulap şi o căsuţă pentru cărţi, care erau puse în Piaţa Prefecturii, nu mai sunt acolo, fiindcă a fost nevoie de spaţiu pentru amplasarea târgului de Crăciun. Totuşi, au fost câţiva oameni care au reacţionat pozitiv la această iniţiativă. „Cei care au avut lansări de cărţi la bibliotecă au donat volume pentru biblioteca stradală. Au fost persoane, chiar dacă au fost mai puţine la număr, care au adus cărţile înapoi sau pur şi simplu le-au înlocuit cu altele. Un domn chiar ne-a donat, din biblioteca personală, peste 30 de cărţi. Fiecare proiect are un risc, dar cu proiecte de acest fel mai schimbi mentalitatea. Încercăm să dăm aerul unui oraş cultural“, a completat Mădălina Florescu. Aceasta a ţinut să adauge că oamenii nu le-au adus atât de multe cărţi, dar le-au adus idei pe care le-au notat în caietul de sugestii: „Ni le-am notat şi ne vom gândi pe care le vom pune în practică“. Însă, nici caietul de sugestii nu a scăpat ieftin; acesta a fost luat de cine ştie cine la câteva zile după lansarea proiectului.

Succesul - sau lipsa parţială a acestuia - legat de proiectul-pil

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 25 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 27 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 42 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 41 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 42 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°