Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantinescu si Ratoi au luat peste 70% la alegerile parlamentare

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 11 decembrie 2012 ·

Scor zdrobitor la Pascani, pentru cei cei doi parlamentari USL, senatorul Florin Constantinescu si deputatul Neculai Ratoi. Acestia au iesit in prima zi de dupa victorie intr-o conferinta de presa, unde au multumit electoratului pentru sprijinul si increderea acordata. Din primele estimari oficiale detinute de cei doi lideri politici, candidatii USL Pascani au obtinut peste 70% din voturi, fiind, se pare, cel mai mare procent pe judetul Iasi. „A fost o campanie foarte grea unde s-au depus eforturi deosebite. Atat din partea noastra, a candidatilor, cat si din partea echipei de campanie care a fost una foarte buna. Spre deosebire de campania din anul 2008, in acesta campanie am lucrat in echipa si aici ma refer la domnul Neculai Ratoi, cat si domnul Anghel Stanciu. Aceasta echipa a dat o putere mai mare electoratului si astfel am obtinut un rezultat mai bun. Vreau sa multumesc directorului de campanie, Bogdan Alexa si Adrianei Cosau, dar si celorlalti membri care s-au aflat in spatele acestor saptamani de campanie, pentru faptul ca au muncit. Pot spune ca ei au dus greul si au fost alaturi de candidatii USL ori de cate ori a fost nevoie. Nu in ultimul rand, vreau sa multumesc cetatenilor care ne-au acordat increderea pentru un nou mandat si ne-au lasat sa-i reprezentam pentru urmatorii ani in Parlamentul Romaniei. Cu aceasta ocazie vreau sa asigur toti primarii din Colegiul meu Senat ca voi duce la indeplinire cel putin cate un proiect pentru fiecare. Multumesc Consiliului Local Pascani, domnului viceprimar si celoralti din administratia locala pentru sprijinul acordat la aceste alegeri prin deblocarea drumurilor de zapada, lucru ce a facilitat iesirea cetatenilor la vot. Vreau sa le multumesc si contracandidatilor mei pentru ca au dus o campanie curata, nu au fost atacuri la persoana chiar daca a fost vorba despre o rivalitate politica, intre candidati, si ii

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 3 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Eugen Sechila a fost săltat în trafic și dus la audieri a doua oară într-o săptămână

HotNews acum 21 minute
Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare din România și sfătuitor al lui Călin Georgescu, a fost oprit în trafic joi și dus la audieri, a doua oară într-o săptămână, după ce luni a fost audiat și eliberat, relatează Antena 3 CNN și Digi24. S

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Dughin, ideologul lui Putin, amenință din nou România. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine"

Ziare.com acum o ora
Ideolog al lui Putin şi propagandist al ideologiei Kremlinului, Alexander Dughin, a amenințat că, dacă nu sunt neutre, Europa de Est și România, în special, vor fi ale Rusiei. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine”, a spus Dughin la o dezbat

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 2 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Gorghiu, după decizia în „Dosarul Ursu”: Am trăit să văd o asemenea reparaţie chiar şi parţială

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a admis joi apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu şi a dispus rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti. „Mă bucur că

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum 26 minute
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°