Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a anunţat, ieri, că a virat bugetului de stat suma de 170 milioane de lei, provenind din finalizarea contractului de privatizare a Automobile Craiova. Pe lângă această sumă, agreată în cursul negocierilor purtate de AVAS, în acest an, cu reprezentanţii Ford Motor Company SUA, actualul proprietar al societăţii, patrimoniul autorităţii se va îmbogăţi, totodată, cu o nouă companie - Active Conexe SA, arată un comunicat remis redacţiei. Aceasta concentrează active care nu ţin de activitatea principală desfăşurată de Ford la Craiova, respectiv fabrica Mecatim din Timişoara şi o serie de proprietăţi imobiliare situate în mai multe judeţe.
Noua companie deţinută de stat va avea active în valoare de peste 90 de milioane de lei şi un capital de operare de 30 de milioane de lei, pentru următorii doi ani. Sunt toate şansele ca Active Conexe să devină profitabilă, multe dintre clădiri, service-uri sau spaţii comerciale putând genera venituri, apreciază conducerea AVAS.
Adrian Volintiru, preşedintele AVAS consideră privatizarea Automobile Craiova o reuşită care a creat statului o serie de avantaje financiare, de la preţul iniţial şi o valoare semnificativă a investiţiilor, până la alimentarea bugetului cu o sumă importantă.
Ford estimează că 95% din producţia de maşini şi motoare de la Craiova, unde lucrează în jur de 4.000 de oameni, va fi orientată către export. Pe termen lung, Ford previzionează că fiecare loc de muncă din uzinele de la Craiova va genera încă cinci în alte companii.
De exemplu, producătorul american de componente pentru automobile Johnson Controls (JC) a inaugurat, la începutul acestui an, la Craiova, o fabrică de scaune destinate autovehiculelor Ford. În România, JC mai deţine o fabrică de asamblare a scaunelor auto, cinci fabrici de producţie a componentelor de scaune şi a ac