Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toro T. Tibor: PPMT va continua lupta pentru autonomie şi federalism

Publicat in Mediafax, marți 11 decembrie 2012 · ·

Preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, declară că formaţiunea pe care o conduce va continua lupta pentru autonomie şi federalism, cele două teme devenind "elemente importante ale discursului public din România".

Toro T. Tibor a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Cluj, că PPMT a finalizat o campanie electorală de succes, care arată că susţinerea formaţiunii a crescut cu 29 la sută.

"PPMT a finalizat o campanie electorală de succes, iar rezultatele alegerilor parlamentare arată că susţinerea PPMT a crescut cu 29 la sută. Niciun vot dat pentru PPMT nu este vot pierdut, deoarece cele 59.000 de sufragii obţinute la nivel naţional reprezintă susţinerea conştientă a cauzei federalismului şi a autonomiei. PPMT va continua lupta pentru autonomie şi federalism. Este un succes faptul că PPMT a reuşit să introducă tema federalismului şi a autonomiei pe ordinea de zi a politicii din România, cele două teme devenind elemente importante ale discursului public din România”, a spus Toro.

Acesta şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu "campania demobilizatoare a UDMR", afirmând, totodată, că Uniunea nu a avut un mesaj politic "pozitiv", concentrându-se asupra decredibilizării candidaţilor PPMT.

"Este regretabil faptul că, în timp ce PPMT şi-a fixat ca scop intrarea în Parlament a două partide maghiare, UDMR susţinea că voturile date pe PPMT reprezintă voturi pierdute şi date românilor, ceea ce a avut un efect demobilizator în rândul maghiarilor. Din această cauză există pericolul ca cetăţenii să devină indiferenţi în cazul în care Ţinutul Secuiesc va fi divizat în trei în cadrul reorganizării regiunilor României", a subliniat preşedintele PPMT.

În ceea ce priveşte o posibilă coaliţie USL - UDMR, Toro T. Tibor a susţinut că s-a făcut un "pact secret" între cele două formaţiuni.

"Cei care îi speriau pe maghiari spunând că voturile date P

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 3 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 7 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 8 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 5 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 9 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 12 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 48 minute
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 9 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vremea

București
acum

24°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

17°
joi

17°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
joi

19°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°