După ce firma Roland Impex a intrat în faliment şi nu a mai putut livra cornuri pentru cei 23.000 de elevi din zonele Turda, Dej şi Gherla, contractul a fost atribuit, fără licitaţie, unei alte firme, controlată, însă, de aceleaşi persoane.
Fostul viceprimar al municipiului Turda, Mircea Vicenţiu Irimie, în prezent câştigător al unui mandat de deputat PDL, a fost proprietar al firmei Roland Impex SRL până în iarna anului trecut.
În ianuarie 2011, când a vândut firma holdingului Succes din judeţul Gorj, datoriile către furnizori, dar şi către unele instituţii de stat se aflau la un prag alarmant, iar după două luni de la preluare, noii patroni au cerut deschiderea procedurii de insolvenţă. Potrivit planului de reorganizare, firma avea la data respectivă datorii de 39.193.221 lei, adică 8,7 milioane de euro. Dosarul prin care s-a deschis procedura insolvenţei a fost înregistrat la Tribunalul Comercial Cluj în februarie 2011, sub numărul 1394/1285/2011. Conform planului de reorganizare, în caz sunt 78 de creditori, între care şi Primăria Turda, prin Direcţia Impozite şi Taxe Locale, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj. Însă, planul de reorganizare nu a avut urmările aşteptate, iar în 3 octombrie 2012 instanţa a dispus trecerea Roland Impex DRL în faliment.
În 20 noiembrie, reprezentanţii Roland Impex SRL, în calitate de contractant pentru furnizarea de cornuri în şcolile din zonele Turda- Câmpia Turzii şi Gherla-Dej, au anunţat Consiliul Judeţean (CJ) Cluj că nu-şi mai poate onora obligaţiile, întrucât firma a intrat în insolvenţă şi nu mai poate distribui marfa. Însă, la vremea respectivă, firma deja intrase în faliment, insolvenţa fiind declarată încă din februarie 2011.
Programul de distribuire a cornurilor pentru 23.000 de copii a fost sistat la începutul lunii decembrie, astfel că autorităţ