Acum vreo două săptămâni am ieșit cu fetele la o cafea. Că tot veni vorba, bărbații n-ar trebui să mai blameze atât de categoric ieșirile noastre. Mai bine s-ar bucura de liniștea în care îi lăsăm să-și vadă meciurile, deși mie tot nu-mi vine să cred că există atâtea posturi TV care difuzează necontenit fotbal și ocupă inutil grila de programe. Dintre noi șase, una singură era tăcută şi tristă. Asta deși, după părerea noastră, excluzând eșecul nuanței de blond-cenușiu pe care și-o dorea de luni bune, transformată, acum câteva zile, de către o stilistă începătoare, într-un morcoviu-aprins, ea chiar n-ar fi avut niciun motiv serios de supărare. N-a avut motive să țină vreo dietă în viața ei, lucrează la firma părinților ei, ceea ce îi dă destul timp cât să cheltuiască grămada de bani pe care n-o câștigă spetindu-se, arată bine după toate canoanele de frumusețe de azi şi… l-a găsit pe Biscuițel. Sigur că nu ăsta e numele lui, dar așa-i zicem noi, în secret, că arată ca un biscuițel cu ciocolată care-ți lasă gura apă. Știți e-mailurile alea care n-ar trebui să circule prin mediile corporatiste, alea cu bărbați fabuloși, dezbrăcați? Ei bine, Biscuițel pare căzut din ele. Vreo oră am lăsat-o să fiarbă în pace și, când n-a mai suportat nici ea presiunea, a izbucnit fără s-o fi întrebat-o nimeni nimic. – M-am despărțit de Biscuițel! Am înlemnit toate. Nu putea fi ceva grav! Că o înșelase Biscuițel, că uitase de ziua ei de naștere sau că nu-i cumpărase nimic de Moș, noi eram pregătite s-o facem să se răzgândească. – Când l-am văzut prima dată mi-a stat inima de emoție. Era perfect, din vârful pantofilor din piele întoarsă, până în vârful unghiilor date cu lac incolor. Mirosea frumos, era îmbrăcat bine și arăta divin. La început mă amuza că-mi folosea balsamul cu miere, scrubbul și crema de față. Când mi-am dat seama că se epila pe picioare mai des decât o făceam eu, am începu