Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţi, regi şi preşedinţi au semnat în Cartea de Onoare a Sibiului

Publicat in Tribuna, miercuri 12 decembrie 2012 ·

de Sorana MAIER

11 decembrie 2012 23:49

15 vizualizari

A-A+

Cartea de Onoare a Sibiului poartă semnăturile unor personalităţi din ţară şi din afara ei, începând de la regi, regine, prinţi, prinţese, preşedinţi de state până la academicieni şi sportivi sau cântăreţi.

Julio Iglesias, Horst Köhler, Jose Manuel Barosso, prinţul Charles, Ioan Macrea sau Antonie Plămădeală sunt doar o parte din cei care au semnat, de-a lungul anilor, în Cartea de Onoare a Sibiului.

Alături de cei 165 de Cetăţeni de Onoare ai oraşului, aici au semnat toate personalităţile care au trecut prin Sibiu în ultimele aproape două decenii.

Regele Mihai şi regina Ana au semnat în Cartea de Onoare a Sibiului în 28 august 1997, iar un an mai târziu, în 4 noiembrie 1998, apare aici numele prinţului de Wales, Charles, urmat în 2004 de Alteţa Sa Henri, Marele Duce de Luxemburg şi ducesa Maria Teresa. În octombrie 2007, prinţul Frederick al Danemarcei şi prinţesa moştenitoare Mary Elizabeth au vizitat Sibiul şi au semnat în carte, iar în 2009, regele Albert al II-lea al Belgiei şi regina Paola apar şi ei în paginile cărţii.

Printre cei care au semnat şi au scris scurte mesaje de mulţumire în Cartea de Onoare se numără (în ordine cronologică): Ioan Macrea (1996), profesor doctor Günther Rolf Kirste (1996), Dumitru Ciocoi Pop (1997), Emil Constantinescu (1998), Ion Caramitru (1998), Raymond Weber - director al Comisiei pentru învăţământ, cultură şi sport din cadrul Consiliului Europei (1998), Manfred Carstens - secretar de stat în Ministerul de Interne al Germaniei (1998), Emil Hurezeanu (1999), François Ettori - şeful Misiunii Băncii Mondiale (1999), Harald Gehrig - consulul general al Germaniei (1999), Nicolae Noica - ministrul rom]n al lucrărilor publice (2000), Prea­sfinţitul Antonie Plămădeală - Arhiepiscop al Sibiului, Mitropolit al Ardealului, Crişan

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 9 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 9 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 6 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 8 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum o ora
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 11 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°