Potop, foc universal, furtuna de nisip, plante devoratoare, crepuscul al zeilor - de multe milenii, ideea ca lumea se va sfarsi ii ingrozeste pe oameni, imprumutand forme diverse, in functie de civilizatii, epoci si descoperirile stiintifice ale vremurilor.
Potrivit Mediafax, confruntate cu marile cicluri naturale, populatiile umane au trait multa vreme avand ancorata in suflet angoasa unei ierni vesnice, in care noaptea nu se va mai sfarsi niciodata.
Multe secole dupa aceea, au aparut spectrul "iernii nucleare", cel al catastrofei ecologice si cel al asteroidului urias.
"Fiecare lume pare provizorie. Inainte de monoteism, cele mai multe dintre civilizatii se temeau ca aceste cicluri se vor termina intr-o zi. Multe ritualuri erau asociate acestei spaime", a declarat istoricul Bernard Sergent.
Aztecii credeau ca Soarele dispare la fiecare 52 de ani
Astfel, "aztecii considerau ca, la fiecare 52 de ani, Soarele risca sa dispara, iar ei apelau la foarte multe sacrificii umane pentru a se asigura de renasterea astrului", a explicat acest specialist in mituri, autor al cartii "La Fin du monde", lansata de editura franceza Librio.
Apocalipsa apare odata cu apritia monoteismului
Odata cu aparitia monoteismului, se inmultesc cantecele despre apocalipsa. Se remarca cele ale profetilor evrei, apoi Apocalipsa lui Ioan, ce apare si in Biblie.
Acest text descrie o serie de cataclisme si drame de dimensiuni cosmice care distrug o parte din Terra si multe astre. Evanghelistul nu descrie Judecata de Apoi, cand Dumnezeu ii desparte pe cei alesi de cei damnati, insa face aluzie la ea in acel text.
Islamul cuprinde si el o serie de texte despre distrugerea lumii, ce va fi savarsita prin furtuni de nisip, invazii sau incendii. In aceasta religie exista si o Zi a Judecatii, denumita si Ziua Invierii.
In Evul Mediu
