Am apreciat foarte mult articolul „Platforma clarificărilor“ semnat de dr. M. Gh. Călin („Viaţa medicală“ nr. 47, din 23 noiembrie 2012). Experienţa în domeniul economic, activitatea desfăşurată multă vreme în organe centrale Publicitate ale statului şi faptul că am în familie doi medici în diferite etape profesionale mi-au inspirat câteva comentarii. Pe lângă cauzele invocate, trebuie adăugat că, în societatea actuală, sistemul medical nu va primi niciodată respectul şi atenţia cuvenite dacă guvernul nu va fi forţat să o facă. Acest lucru se poate realiza prin crearea unei structuri asociative la nivel central, alcătuite din oameni oneşti şi foarte energici, care să impună cu fermitate dorinţele sistemului sanitar. În România, au întâietate acele domenii (unele au fost amintite) care produc emoţii pentru conducători: securitatea, poliţia şi armata. Aţi observat că orice nou prim-ministru face prima vizită, după investitură, la Ministerul de Interne? De ce nu se duce la Cultură sau la Sănătate? Pentru că trebuie să fie sigur că are „structurile“ alături: meteahna politicienilor noştri, încă din vremea comunismului, este de a nu se pune rău cu acestea, pentru că fiecare are câte ceva de ascuns. Pentru ca sistemul sanitar să beneficieze prioritar, luaţi exemplu de la Justiţie, care a simţit că politicienii se tem de ea şi a acţionat unitar, obţinând salarii şi pensii considerabile.
Am apreciat foarte mult articolul „Platforma clarificărilor“ semnat de dr. M. Gh. Călin („Viaţa medicală“ nr. 47, din 23 noiembrie 2012). Experienţa în domeniul economic, activitatea desfăşurată multă vreme în organe centrale Publicitate ale statului şi faptul că am în familie doi medici în diferite etape profesionale mi-au inspirat câteva comentarii. Pe lângă cauzele invocate, trebuie adăugat că, în societatea actuală, sistemul medical nu va primi niciodată respec