Cursurile vor fi suspendate, joi, în toate unităţile de învăţământ din judeţul Dolj, din cauza ninsorii şi a temperaturilor scăzute, excepţie făcând şcolile din municipiul Craiova, a anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, cursurile vor fi suspendate, joi, în toate şcolile din judeţ, din cauza temperaturilor scăzute, cu excepţia celor din Craiova.
Cursurile vor fi recuperate până la încheierea primului semestru, conform sursei citate.
"Materia respectivă va fi recuperată de către fiecare cadru didactic până la încheierea semestrului întâi", se arată în comunicatul ISJ Dolj.
În funcţie de condiţiile meteorologice, conducerea ISJ Dolj urmează să decidă dacă şcolile vor fi închise şi vineri.
Miercuri, opt şcoli din judeţul Dolj în care învaţă aproximativ 550 de copii şi-au suspendat cursurile, din cauza ninsorilor abundente.
Decizia a fost luată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi au fost vizate şcolile din Întorsura, Vela, Verbiţa, Drănic - structura Foişor, Perişor - structura Mărăcine, Izvoare - structura Corlate, Orodel - structura Cornu şi Gogoşu.
Peste o sută de persoane, printre care şi copii, care au rămas blocate în maşini, miercuri, pe drumurile judeţene din Dolj, din cauza viscolului au fost salvate de Armata, în prezent circulaţia rutieră fiind închisă pe 20 de sectoare de drumuri judeţene.
Potrivit prefectului de Dolj, Marius Deca, în cursul zilei de miercuri, peste o sută de persoane au rămas blocate în maşini pe drumuri din judeţ din cauza viscolului, pentru recuperarea acestora fiind solicitat sprijinul Armatei, care a intervenit cu un camion de tracţiune 6X6.
Unele dintre persoanele rămase blocate în maşini, între care şi copii, au aşteptat chiar şi opt ore până când a