Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hizo anunţă curăţenia de iarnă la Vaslui! Cinci jucători sînt pe lista neagră

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Vasluiul a terminat sezonul de toamnă pe poziţia a 3-a, la două puncte de ocupanta locului secund, Astra Ploieşti, şi la 12 puncte de liderul Steaua.

Viorel Hizo are cîţiva preferaţi la echipă, dar spune că sînt şi jucători de care se va despărţi în această pauză competiţională. "Sînt cîţiva jucători buni. Pe cei români nu-i mai nominalizez pentru că se ştiu ei foarte bine. Vreau să spun că sînt foarte mulţumit de Celeban şi de Varela, doi fundaşi care au crescut foarte mult în urma unei munci titanice.

Am muncit cu ei o lună de zile, efectiv zi de zi. S-a făcut multă individualizare, iar acest lucru a adus rezultate. Nu pot să-l uit pe Caue, un jucător care poate să crească şi mai mult. Avem un Jumisse care joacă pentru echipă, un fotbalist util echipei, dar care n-a fost folosit pînă la venirea mea", a spus Viorel Hizo.

"Dulăul" nu a dorit să-i numească pe cei care vor pleca în 2013, dar surse din cadrul clubului susţin că pe lista neagră se află cinci fotbalişti: Dacian Varga, căruia îi expiră împrumutul de la Sportul Studenţesc, Gabriel Cînu, Vasile Buhăescu, Denis Zmeu şi Mike Tukura!

Pînă acum, vasluienii s-au despărîit de Davide Dias, revenit la FC Braşov, Adrian Gheorghiu, transferat la Ceahlăul, şi Richard Ananng, destinaţie necunoscută.

Hizo îi aleargă prin Spania şi Turcia

FC Vaslui se va reuni pe data de 13 ianuarie 2013, urmînd ca a doua zi să efectueze vizita medicală. Moldovenii vor participa la Copa del Sol, alături de echipe cu nume în Europa, cum ar fi Şahtior Doneţk, Molde şi Nordsjaelland, turneul urmînd să se desfăşoare în perioada 23 ianuarie - 2 februarie. Cel de-al doilea cantonament va avea loc în Antalya, în perioada 5-15 februarie, urmînd ca galben-verzii să dispute cinci partide amicale.

Vasluiul a terminat sezonul de toamnă pe poziţia a 3-a, la două pu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 30 minute
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 2 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 4 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

UPDATE - Şoferul care a blocat traficul pe A1, în semn de protest, şi s-a urcat pe cabina TIR-ului, plasat sub control judiciar / 13 pietoni, amendaţi cu 40.500 de lei, în acelaşi context

News.ro acum 42 minute
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Ministerul Justiţiei, despre chiriile plătite de zeci de magistraţi în centrul Capitalei, între 60 şi 197 de lei: Constatăm că actul normativ nu a mai fost actualizat din 2007, vom aduce la cunoştinţă necesitatea actualizării acestor cuantumuri

News.ro acum 3 ore
Ministerul Justiţiei a reacţionat, luni, după ce presa a relatat despre chiriile plătite de zeci de magistraţi, în centrul Capitalei, între 60 şi 197 de lei, arătând că ”a constatat faptul că actul normativ nu a mai fost actualizat din anul 2007 şi,

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°