> Ieri, utilajele de deszăpezire se concentrau pe străzile laterale, precum şi în perimetrele şcolilor, grădiniţelor şi instituţiilor publice
Arterele mari ale municipiului Suceava erau, ieri, în curs de a fi curăţate de zăpadă, traficul auto desfăşurându-se în condiţii normale pentru timp de iarnă. Primarul Ion Lungu a declarat că în atenţie stau străzile mici din cartiere, precum şi perimetrele şcolilor, grădiniţelor şi instituţiilor publice, astfel încât să nu existe probleme de acces.
„Acţionăm în oraş cu toate utilajele pe care le avem la dispoziţie de la Rosal, cât şi împreună cu cei de la Domeniul Public. Din păcate, există mari cantităţi de zăpadă care au căzut. Am avut noroc că nu a mai nins şi am reuşit să stăpânim situaţia, însă, acum, avem probleme cu gheaţa”, a subliniat şeful executivului local.
Primarul a reliefat că toţi factorii responsabili rămân în alertă, mai ales că se anunţase un nou val de precipitaţii solide şi vânt puternic. „Ne pregătim pentru noul cod galben, care a fost anunţat începând de marţi la prânz, rămânând mereu în alertă. În măsura în care ninge, este foarte greu de făcut faţă, pentru că, imediat după ce trec utilajele, zăpada se aşterne la loc”, a precizat primarul.
Ion Lungu a făcut apel la locuitorii municipiului să-şi plătească taxa de salubritate, aceştia având, încă din anii din urmă, datorii de 2 milioane lei. Pe de altă parte, ca urmare a lipsei resurselor financiare, Primăria nu-şi poate onora datoriile către operatorul de salubritate Rosal. „Fac apel la cetăţeni să-şi plătească taxa de salubritate, pentru că avem de încasat restanţe de 20 de miliarde lei vechi. În acelaşi timp, trebuie să plătim datoriile către firma de salubritate Rosal. În măsura în care nu le achităm, nici noi nu putem emite pretenţii ca în municipiu să fie curat «bec»”, a conchis edilul-şef.