Deşi mai pregătite ca anul trecut, autorităţile au fost luate prin surprindere de căderile neîncetate de zăpadă şi încearcă să deszăpezească drumurile, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii optime. Mai multe zboruri au avut întârzieri din cauza vremii năpraznice.
BUCUREŞTI
Bucureştiul a fost luat „sub asediu” de zăpadă încă de marţi după-amiază. Miercuri dimineaţa nu funcţionau semafoarele din şase intersecţii importante din Capitală, unele bulevarde mari sunt acoperite de gheaţă, iar trotuarele nu au fost curăţate.
În comandamentul de iarnă de miercuri dimineaţă, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a recunoscut că firmele de deszăpezire au intervenit cu întârziere, existând mai multe probleme pe străzile din Bucureşti. „Prioritatea este să se acţioneze pe străzile secundare cu utilaje mici şi să se deszăpezească trotuarele, pentru ca lumea să nu mai circule chiar pe mijlocul străzii”, a declarat Oprescu, care a insistat că nu are rost să se intervină cu plugurile pe marile bulevarde. „Rog operatorii de deszăpezire să împrăştie material antiderapant în cursul acestei dimineţi, atâta timp cât vremea ne permite şi nu ninge, să se acţioneze pentru dislocarea podurilor de gheaţă care deja au început să se formeze şi, mai ales, să se ocupe de curăţarea trotuarelor”, a mai spus edilul Capitalei.
Semafoare care nu funcţionează:
- intersecţie Şoseaua Colentina cu Fundeni
- Şos. Colentina cu str. Sportului
- Piaţa Victoriei
- 13 Septembrie (Marriott)
- intersecţia Popa Tatu - Mircea Vulcănescuâ
- Bulevardul Basarabia cu 1 Decembrie
Potrivit lui Oprescu, marţi noapte operatorii de salubritate au intervenit cu aproape 300 de utilaje de deszăpezire.
Tot marţi noapte, au fost adăpostite 448 de prsoane - 78 la Adăpostul Berceni şi 370 la Complexul Integrat de Servicii Sociale (Bld. Theodor Pallad