Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din scrisorile primite de la cititori

Publicat in Viata Medicala, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Dr. D. Farcaş (Cluj-Napoca) La Reghin, s-a scos la concurs un post de medic la substaţia Ambulanţei Mureş, anunţul făcându-se în „Viaţa medicală“. Nu mulţi puteau râvni acest post, crede dr. D. Farcaş, fost medic de circă (grea) în anii începuturilor: „La Reghin, săracul spital, care prevede şi gărzi, nu dispunea de 3.000 de lei ca să-şi repare maşina ce trebuia să transporte zece bolnavi pentru dializă la Tg Mureş“. Pentru cei interesaţi de postul amintit, nu s-au oferit însă date de contact convenabile: „Degeaba am încercat să contactez unitatea pe net. N-am avut cui m Publicitate ă adresa“ afirmă medicul clujean. „V-aş mai sugera să scrieţi şi despre spitalele care s-au închis şi s-au redeschis. Care este situaţia lor actuală şi care este situaţia medicilor, a personalului transferat sau cărăbănit în alte locuri. Ce fac, cum se descurcă, ce ar mai putea face?“. Dr. Constantin Lupu (Timişoara) „În primul rând, vechea mea durere, pe care am discutat-o şi la OMS – divizia pentru Europa (Copenhaga), despre lipsa unor specialişti, deci a unei specialităţi dedicate sănătăţii mintale. Mulţi vorbesc despre această sănătate, dar cu multe scăpări. Şi întrunirile descrise de dv. şun articol semnat de subsemnataţ se referă la boala de depresie şi nu la prevenirea ei. Am lucrat direct cu anxioşi-depresivi creaţi de trăiri şocante («stresante») acute: naturale şi antropice. Cea mai serioasă agresiune antropică este războiul militar sau civil şi diversele forme de holocaust şi genocid. Revoluţiile sunt tot războaie: eu am trăit al Doilea Război Mondial şi am fost permanent în mijlocul revoluţiei din 1989, la Timişoara. Apoi, am făcut un bilanţ al suferinţelor anxios-depresive şi comportamentale după Revoluţie, care au fost mai multe la copii şi tineri decât la adulţi. (…) Urmările traumelor psihice din toate agresiunile acute (psihotraume acute) se încadreaz

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 5 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 13 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 6 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 8 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 10 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Vicepreşedinta SUA Unite, Kamala Harris, anunță un nou ajutor pentru Ucraina, 1,5 miliarde de dolari

Gandul acum 13 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei. Parte din bani sunt destinați pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite R

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 13 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 13 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 10 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

16°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°