Cei 13 turişti din grupul de 50 de persoane blocate din week-end, din cauza zăpezii, la cabane din zona Padina-Peştera au fost coborâţi de pe munte de jandarmi până la sanatoriul din localitatea Moroeni, judeţul Dâmboviţa, de unde şi-au continuat drumul spre casă.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Dâmboviţa, ceilalţi 40 de turişti blocaţi, de asemenea, pe munte vor fi ajutaţi să coaboare tot de către jandarmi, în următoarele ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"A fost o prima maşină 4x4, însoţită de un Subaru al jandarmeriei dâmboviţene, tot cu tracţiune 4x4, în care s-au aflat şase adulţi şi doi copii, toţi din Bucureşti, apoi au ajuns la Sanatoriul Moroieni şi un Opel cu lanţuri în care se aflau cinci turişti din oraşul dâmboviţean Fieni, care au fost coborâţi după ce un utilaj de tip wolă a acţionat pentru îndepărtarea zăpezii, care pe alocuri atinge şi doi metri. Toţi 13 au fost aduşi la Sanatoriul Moroeni, de unde şi-au continuat deplasarea pe DJ 714 până la intersecţia cu DN 71 Sinaia-Târgovişte, iar de aici acasă. Urmează ca în scurt timp şi ceilalţi turişti blocaţi la Padina să plece şi ei spre baza muntelui după ce şoseaua a fost deblocată de zăpadă", a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu.
La ora transmiterii acestei ştiri, jandarmii montani şi salvamontiştii se pregătesc să plece împreună cu cei aproximativ 40 de turişti aflaţi la Padina, care vor coborî cu autoturismele personale.
Miercuri dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu, afirma că 13 turişti, între care doi copii, din grupul de 50 de persoane blocate din week-end, din cauza zăpezii, la cabane din zona Padina-Peştera urmează să fie ajutaţi de jandarmi să coboare de pe munte, până în zona unde drumarii au deszăpezit şoseaua.
Un număr de 50 de turişti s-au aflat,