Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TOATE DRUMURILE JUDEŢENE DIN IAŞI sunt BLOCATE

Publicat in Gandul, miercuri 12 decembrie 2012 · ·

Toate drumurile judeţene din Iaşi sunt blocate din cauza ninsorii şi a viscolului puternic, a anunţat, miercuri după-amiază, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Marius Pârciu, citat de corespondentul MEDIAFAX.

"Toate drumurile judeţene sunt blocate. Toate lamele cu sărăriţe au fost retrase la bază. Au rămas pe drumuri doar 12 autogredere care vor ajuta la deblocarea maşinilor rămase blocate şi doar pentru a transporta persoanele aflate într-o stare excepţională", a declarat Marius Pârciu.

Potrivit autorităţilor judeţului Iaşi, şi pe drumurile naţionale din judeţ se circulă cu mare dificultate.

Situaţia cea mai dificilă este pe drumul european DE 583, în apropierea municipiului Paşcani, unde pe alocuri stratul de zăpadă măsoară jumătate de metru.

"Sunt probleme mari în judeţ. Viscoleşte puternic, iar în zece minute zăpada se aşează înapoi. După ce se opreşte vântul, vom încerca să deszăpezim drumurile. Deocamdată, ne concentrăm asupra blocajelor", a declarat Daniel Minciuna, directorul Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor Judeţene Iaşi.

În zona Horleşti - Movileni, mai multe autoturisme au rămas înzăpezite, iar comuna ieşeană Focuri este aproape izolată.

Potrivit primarului localităţii Dobrovăţ, un autobuz în care se află mai mulţi elevi este blocat la marginea localităţii.

"O să trimit un utilaj de la primărie, să vedem dacă reuşim să-l scoatem din zăpadă", a spus primarul din Dobrovăţ, Cătălin Martinuş.

Autorităţile judeţului recomandă şoferilor să nu pornească la drum în aceste condiţii meteorologice deosebite.

Toate drumurile judeţene din Iaşi sunt blocate din cauza ninsorii şi a viscolului puternic, a anunţat, miercuri după-amiază, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Marius Pârciu, citat de corespondentul MEDIAFAX.

"Toate drumurile judeţene sunt bl

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a anunțat că acceptă să fie premier, dacă George Simion va fi votat președintele României

Libertatea acum 5 ore
Fostul candidat la președinție la alegerile din noiembrie 2024, Călin Georgescu, a recunoscut vineri, 16 mai, că vrea un tandem cu George Simion, dacă acesta va câștiga turul doi al alegerilor prezidențiale.

EXCLUSIV Libra Bank a blocat conturile AUR și a sesizat Oficiul pentru Spălarea Banilor pentru ”tranzacții suspecte” către firme controlate de Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV / Marius Lulea a refuzat să declare sursa averii

G4Media acum 10 ore
Libra Bank a blocat în acest an conturile AUR și conturile a trei firme la care prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea e asociat, au declarat surse guvernamentale pentru Economedia. Banca a blocat conturile pentru că Marius Lulea nu a declarat sursa

Reacția lui Nicușor Dan după ce Anamaria Gavrilă i-a cerut să facă un consult psihiatric: „E nevoie de bun simț”

Libertatea acum 7 ore
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a răspuns recent la o serie de acuzații controversate, în cadrul unui interviu la Prima News. Acesta a fost întrebat despre solicitarea liderului POT, Anamaria Gavrilă, de a face un con

VIDEO Maia Sandu a votat la ambasada României la Tirana

HotNews acum 6 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care are și cetățenia română, a votat, vineri, pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România și a publicat un clip video pe Instagram de la secția de votare. Sandu se află în Albania la Sum

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum 11 ore
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

Alegeri prezidențiale 2025 Peste 196.000 de alegători au votat până la ora 20.40 în străinătate

Ziua Constanta acum 7 ore
În diaspora, până vineri, 16 mai 2025, la ora 20:40, 196.572 de alegători s-au prezentat la urne pentru a-și exercita dreptul la vot la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din acest an. Potrivit AEP, de la deschiderea urnelor și până vi

Reacții tăioase după ce Ștefan Bănică Jr. a anunțat cu cine votează dintre George Simion și Nicușor Dan: „Lipsă de respect față de fani”, „Nu mă așteptam”

Libertatea acum 4 ore
Ștefan Bănică Jr. și-a atras un val de comentarii negative pe pagina de Facebook vineri, 16 mai, după ce a anunțat public că îl votează pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale care vor avea loc peste două zile.

Avertismentul MAI, înainte de alegeri: A fost reactivată rețeaua de site-uri clonate care imită instituții și publicații / Cum păcălesc utilizatorii

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) trage un semnal de alarmă privind o campanie de influențare a alegerilor prezidențiale din România, desfășurată printr-o rețea de pagini clonate care imită site-uri oficiale, televiziuni și publicații cunoscute. P

Macron anunță că Europa pregătește sancţiuni împotriva Moscovei „în coordonare” cu Washingtonul

HotNews acum 5 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că europenii continuă să pregătească sancțiuni împotriva Rusiei „în coordonare” cu Statele Unite, pe care le-ar impune dacă Moscova va continua să refuze o încetare a focului în Ucraina, relatea

Directoratul de Securitate Cibernetică avertizează: Risc cu impact ridicat Malware livrat prin Google Calendar / Cum este realizat atacul

News.ro acum 7 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avettizează, vineri, cu privire la o tehnică sofisticată prin care atacatorii reuşesc să distribuie malware într-un mod extrem de discret şi greu de detectat. Metoda constă în utilizarea invitaţiilor t

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/21°
lun.

12°/23°
mar.

8°/21°
Iasi
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/19°
lun.

8°/20°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

13°
sâm.

10°/16°
dum.

9°/19°
lun.

13°/21°
mar.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/13°
dum.

6°/16°
lun.

6°/14°
mar.

5°/14°
Timisoara
acum

sâm.

7°/18°
dum.

7°/18°
lun.

10°/16°
mar.

8°/19°