Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest topless şi încăierare între deputaţi, în Parlamentul ucrainean

Publicat in Gandul, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Activiste din cadrul mişcării Femen au manifestat topless, miercuri, la Kiev, împotriva corupţiei unor deputaţi, în faţa Palamentului ucrainean, unde o încăierare între aleşi a izbucnit la deschiderea primei sesiuni a noii legislaturi, relatează AFP.

Patru tinere au trecut peste gardul Radei Supreme (Parlament), înainte de a se dezbrăca, şi au protestat în faţa intrării principale în bikini şi şosete negre, în pofida unei temperaturi apropiate de zero grade, a constatat un fotograf al AFP.

Obişnuite cu fotografiile topless, înainte de a fi reţinute în grabă de către gărzi, activistele mişcării feministe au declarat că manifestează împotriva corupţiei unor deputaţi.

La puţin timp după protest, în interiorul hemiciclului, deputaţi din cadrul opoziţiei au început o încăierare, reproşându-şi dezertarea cu scopul de a se alătura forţelor pro-guvernamentale din Parlament.

Mai mulţi parlamentari ai mişcării de opoziţie Svoboda i-au alungat pe doi "trădători" - tată şi fiu - din Parlament ca să-i împiedice să depună jurământul împreună cu alţi deputaţi.

Parlamentul ucrainean trebuia să se pronunţe în timpul zilei cu privire la reinstalarea lui Mikola Azarov în postul de premier, un birocrat fidel preşedintelui Ianukovici, care a demisionat la începutul lui decembrie din acelaşi post împreună cu întregul cabinet de miniştri.

El a explicat că a luat decizia fiindcă a obţinut un mandat de deputat în cadrul alegerilor legislative de la 28 octombrie, câştigate de Partidul Regiunilor al lui Ianukovici.

Candidatura lui Azarov, propusă deputaţilor de către şeful statului, are şanse să fie aprobată de Parlament, a anunţat pentru Interfax o sursă din cadrul Partidului Regiunilor, mulţumită voturilor unor deputaţi comunişti şi independenţi.

Cele trei partide de opoziţie (alianţa Batkivşcina, apropiată fostului premier încarcerat Iul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Dan Diaconescu: „Boții lui Călin Georgescu trimiteau mesaje lungi, CREDIBILE”

Gandul acum o ora
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Diaconescu a comparat rezultatele recente ale votului din România cu Revoluția din 1989, afirmând că acestea au fost influențate de uneltirile serviciilor secrete. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ma

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 3 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 3 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 12 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 12 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum o ora
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°