Fostul presedinte al PSD, Mircea Geoana, a negat, miercuri seara, ca ar fi negociat cu Traian Basescu functia de premier, insa nu a respins ideea de a candida la prezidentialele din 2014.
"Daca nu ar fi atmosfera asta asa incarcata, as spune ca e oarecum ridicol ce aud. Eu am condus PSD-ul, eu am fost candidatul PSD pentru premier, pentru presedintie si am castigat prezidentialele. Cand am declarat astazi ca vreau sa desemnez premierul, a fost o referire a victoriei din 2009", a declarat senatorul, invitat la TVR.
Numele lui Marian Vanghelie, al lui Marian Oprisan si al lui Radu Mazare au fost vehiculate in presa ca numarandu-se printre social-democratii pe care Mircea Geoana i-ar fi contactat, vorbind in numele lui Traian Basescu, pentru a obtine sprijinul in vederea formarii Guvernului, informatia negata, de asemenea, de fostul prezidentiabil.
"Ultima oara am discutat cu Traian Basescu cand eram presedinte al Senatului. Nici discutii cu colegi din partid nu am avut. Este posibil ca cineva sa fi introdus in distileria numita PSD o samanta a vrajbei. Scenariul acesta total fantezist cred ca e plasat de adversarii nostri", a adaugat Geoana.
Acesta a subliniat ca Victor Ponta a ajuns premier datorita lui si ca niciodata nu ar putea sa faca rau partidului.
"Daca nu eram eu, Ponta nu era premier, Guvernul Ungureanu nu pica la motiune. Au fost patru voturi, ale mele si ale apropiatilor mei. Daca nu pica Guvernul Ungureanu, si scorul de la locale era altul, si scorul de acum", a adaugat Geoana.
"Puteam sa rup PSD-ul acum un an
El a mentionat ca, daca si-ar fi dorit sa destrame partidul, ar fi putut sa o faca in urma cu un an, cand a fost dat afara din PSD.
"Este aberant, pentru ca daca este cineva in situatia sa rupa partidul si nu a facut-o, acela am fost eu, in urma cu un an. N