România a pierdut cu Ungaria şi a fost eliminată din cursa pentru medalii
Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă marţi, la Novi Sad, de Ungaria, scor 25-19 (14-12), într-un meci decisiv pentru cursa de calificare în semifinalele Campionatului European din Serbia.
În pofida vremii potrivnice, câteva zeci de fani români au răzbătut până la Novi Sad, pentru a-şi încuraja favoritele în disputa cu veşnica rivală, Ungaria.
Meciul, decisiv pentru ambele echipe în cursa pentru semifinale, a fost deschis de Klivinyi, la primul atac al Ungariei, dar Brădeanu a adus rapid egalarea, chiar dacă atacul României a fost huiduit de fanii echipei din ţara vecină. Echilibrul s-a menţinut, 2-2 (min. 5), Ungureanu având două intervenţii reuşite între timp. Neagu a fost luată “om la om” din primele minute, dar a marcat fără probleme în minutul 7, 2-3. Stanca şi Nechita i-au urmat exemplul, 2-5 (min. 8), iar în tribune uralele fanilor români au explodat. Ungaria a intrat la time-out.
La reluare, apărarea României a mai interceptat o minge, Pintea a scos 7 metri, însă Curea a aruncat peste poartă. Ungaria a redus în minutul 12, 3-5, prin Kovacsicz, dar Neagu a readus liniştea, 3-6. La mijlocul reprizei, tricolorele conduceau cu 4-7, reuşind în paralel s-o anihileze şi pe vedeta adversă, Gorbicz. Manea a fost eliminată, pentru o lovitură în faţă la Bulath, iar unguroaicele au profitat, 6-7 (min. 18). Egalarea a venit un minut mai târziu, la fel şi time-out-ul cerut de Gheorghe Tadici. Ungaria avea 8 mingi pierdute, iar România 4. Cristina Neagu a marcat pentru a treia oară, 7-8 (min. 21), iar Meiroşu a mărit la 7-9. Gorbicz a înscris şi ea primul gol în minutul 22, 8-9, şi tot Neagu a “calmat” tensiunea, 8-10 (min. 24). Unguroaicele s-au ţinut “scai”, 9-10 şi 11-11, iar lucrurile s-au complicat când Triscsuk a adus avantajul pentru echi