Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Rutiere Braşov, Cosmin Giosanu, accidentul s-a petrecut pe DJ 103, în apropierea localităţii Sânpetru, după ce
şoferul unui autoturism Renault nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, iar maşina a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un Volkswagen care circula regulamentar din sens opus.
În urma impactului, pasagerul din dreapta şoferului din autoturismul Renault a decedat, iar alte cinci persoane au fost rănite şi transportate la spital, a
declarat Giosanu.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a intervenit cu trei echipaje SMURD, unul de descarcerare şi unul cu apă şi spumă. La locul accidentului au ajuns şi două ambulanţe şi echipaje de poliţie.
"Când au ajuns echipajele, o persoană era încarcerată şi avea traumatism cranio-cerebral închis şi o fratură la mână. Acesta a intrat în sop cardio-respirator şi i s-au aplicat măsuri de resuscitare, însă fără succes", a spus Luiza Dănilă, purtător de cuvânt al ISU Braşov.
De asemenea, alte cinci persoane, printre care şi un copil, au suferit diverse traumatisme şi au fost transportate la Spitalul Judeţean Braşov.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Rutiere Braşov, Cosmin Giosanu, accidentul s-a petrecut pe DJ 103, în apropierea localităţii Sânpetru, după ce
şoferul unui autoturism Renault nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, iar maşina a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un Volkswagen care circula regulamentar din sens opus.
În urma impactului, pasagerul din dreapta şoferului din autoturismul Renault a decedat, iar alte cinci persoane au fost rănite şi transportate la spital, a
declarat Giosanu.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a intervenit cu trei echipaje SMURD,