Victor Ponta este singura variantă de premier, susţine Kelemen Hunor, preşedintele UDMR. Acesta a fost la o discuţie cu liderii USL.
“Din punctul meu de vedere, există o singură variantă, indiferent dacă vom intra sau nu la guvernare: cei care au câştigat alegerile şi, bineînţeles, Victor Ponta. Dar asta nu are legătură cu situaţia ulterioară desemnării prim-ministrului, în ceea ce ne priveşte pe noi”, a spus Kelemen Hunor. În context, el a precizat că la consultările cu preşedintele Traian Băsescu UDMR va merge singură. “UDMR va merge ca şi UDMR, niciodată nu ne-am dus cu alţii, când am fost invitaţi separat. (…) Nu noi am câştigat alegerile. Noi, dacă am fi câştigat alegerile, am fi venit cu o propunere, dar în această situaţie singura propunere este Victor Ponta“, a subliniat liderul UDMR, citat de Agerpres.
Kelemen Hunor a precizat că UDMR va lua o decizie la începutul săptămânii viitoare. “Luni, marţi vom lua această decizie dacă vom intra la guvernare, vom susţine coaliţia, dacă nu intrăm la guvernare, suntem în Opoziţie. Depinde de discuţiile care vor urma după desemnarea prim-ministrului. (…) Orice formaţiune politică doreşte la guvernare, pe cel care spune că vrea în Opoziţie să nu-l credeţi”, a spus el.
Liderul UDMR a susţinut, însă, că formaţiunea sa va avea oricum un dialog cu Puterea. “Un dialog va exista, pentru că România are nevoie de dialog, societatea românească are nevoie de linişte, nu de scandal. Deci dialog va exista, indiferent cine va fi la guvernare şi cine în Opoziţie”, a arătat şeful UDMR. Totodată, el a catalogat drept “liniştitoare” declaraţiile copreşedintelui liberal al USL, Crin Antonescu, privind relaţia dintre UDMR şi viitoarea guvernare. “Declaraţiile preşedintelui Crin Antonescu sunt pentru mine liniştitoare, este un om deschis la dialog, la colaborare”, a comentat Kelemen Hunor. Liderii UDMR Kelemen Hunor şi L