Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluţii şi promisiuni

Publicat in Viata Medicala, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Săptămâna trecută, dr. Raed Arafat, ministrul sănătăţii, a comu­nicat rezultatele investigaţiei misiu­nii comune de suport a OMS/ECDC pentru evaluarea reacţiilor adverse la vaccinul BCG. Potrivit acesteia, din cei 136.000 de copii vaccinaţi, începând din iunie 2011, cu primul lot de vaccin BCG-SSI, 134 au prezentat reacţii adverse – locale, uşoare până la moderate, repre­zentate în special de noduli limfatici măriţi şi ocazional de abcese şi ulceraţii, nefiind raportate compli­caţii severe. Cazurile au fost uniform răspândite la nivelul ţării, absenţa unei aglomerări sugerând că nu au existat erori sistematice de tehnică de administrare. 63% din copiii cu reacţii adverse au primit o formă de tratament (mai mult decât în alte ţări sau în literatura de specialitate), deşi recomandările româneşti stipulează că numai reacţiile severe trebuie tratate. Introdus de peste 80 de ani şi autorizat în 46 de ţări (dintre care cel puţin 20 din Europa), vaccinul BCG-SSI are o reactogenicitate uşor mai mare decât cel produs anterior de Institutul Cantacuzino, reacţiile adverse observate nepu Publicitate ­nând la îndoială siguranţa folosirii sale şi deci neducând la oprirea vaccinării sau schimbarea produ­sului. Suspendarea vaccinării în ţara noastră a fost doar o măsură de precauţie, care să permită adre­sarea suspiciunilor publice apărute. În România, unde prevalenţa TB este mare, vaccinul BCG şi-a arătat de-a lungul timpului beneficiile, contribuind la reducerea la jumătate a numărului de cazuri de TB la copiii sub 14 ani în ultimul deceniu. De altfel, în cele şase luni în care vaccinul nu a fost disponibil anul trecut, s-a constatat clinic o sporire a cazurilor severe de TB la copii. În concluzie, s-a dispus reluarea imediată a vaccinării BCG, noul program urmând să includă ghiduri pentru administrarea vaccinului, urmărirea şi tratamentul reacţiilor adverse, să reîntă

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun

News.ro acum 2 ore
Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, devenind primul martir al Bisericii, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun. Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisu

Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce radarele MApN au detectat o ţintă de mici dimensiuni. Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

Libertatea acum 6 ore
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, astăzi, că radarele Armatei au detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, în județul Tulcea.

Sfântul Ștefan, tradiții și obiceiuri. Ce NU ai voie să faci azi, 27 decembrie 2024

Cancan acum 6 ore
În fiecare an, pe data de 27 decembrie, credincioșii îl cinstesc pe Sfântul Ștefan. Această sărbătoare este marcată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox și are o mare însemnătate pentru români. Sfântul Ștefan este sărbătorit imediat după Cră

Sfântul Ștefan, celebrat pe 27 decembrie. Peste jumătate de milion de români sărbătoresc onomastica

Ziare.com acum 11 ore
Peste jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica, vineri, 27 decembrie, de Sfântul Arhidiacon Ştefan. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei, este vorba despre 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. La bărbaţi, ce

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 8 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 11 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 12 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 11 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 9 ore
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Vremea

București
acum

vin.

0°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°