Roş-albaştrii sunt premianţii acestui sfârşit de an, cu un avans uriaş în lupta pentru titlu şi calificaţi în primăvara europeană. Toate aceste rezultate au stat sub umbra ca o notă a numărului 10, predestinat parcă pentru traseul din prima parte a sezonului.
Cu Reghecampf pe bancă, Steaua are cel mai bun parcurs de după Revoluţie. În afară de eliminarea din Cupa României, roş-albaştrii au mers ceas. Recorduri peste recorduri în campionat, acolo unde au pus distanţe istorice în faţa rivalelor Dinamo şi Rapid, şi o diferenţă de 10 puncte peste locul doi, ocupat de Astra. În plus, calificare în “16”-imile Ligii Europa, cu cel mai bun punctaj realizat vreodată de o echipă românească. Toate aceste rezultate au stat sub umbra ca o notă a numărului 10, predestinat parcă pentru traseul din prima parte a sezonului.
10 puncte avans în Liga I.
Începând cu etapa a opta a turului, Steaua n-a mai cedat şefia clasamentului în Liga I, hotărâtă să-şi treacă în palmares titlul cu numărul 24, primul după o pauză de şapte ani. Parcursul aproape perfect al steliştilor i-a distanţat la 10 puncte de a doua clasată, Astra Giurgiu, în timp ce rivalele tradiţionale (Dinamo, Rapid şi CFR Cluj) sunt mult mai în spate. Practic, cu 15 etape rămase de disputat, doar un dezastru ar putea face ca Steaua să nu iasă campioană.
10 victorii din 10 acasă
Steaua se poate lăuda cu o performanţă unică în campionatele tari ale Europei: 10 victorii din tot atâtea meciuri disputate pe teren propriu. Pe continent, doar Şahtior Doneţk şi Atletico Madrid şi-au câştigat toate partidele de acasă, dar n-au făcut-o de 10 ori, ci de nouă. În acest sezon al Ligii I, „casa” Stelei a fost de şase ori Ghencea (cu Chiajna, Ceahlăul, Oţelul, Gloria, Severin şi Astra) şi în patru rânduri Arena Naţională (cu Universitatea Cluj, Rapid, CFR Cluj şi Dinamo).
10 etape consecutive fără înfrâng