Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ger şi viscol în toată ţara până sâmbătă dimineaţă

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de ger şi viscol la nivelul întregii ţări, ce va expira sâmbătă, la ora 10:00.

Potrivit sursei citate, în după-amiaza zilei de miercuri, 12 decembrie 2012, precum şi în cursul nopţii de miercuri spre joi, vântul va continua să prezinte intensificări în nord-estul, centrul ţării şi la munte, dar mai ales în regiunile sudice, spulberând sau viscolind zăpada.

Începând de joi, vremea se va răci treptat, devenind deosebit de rece, geroasă mai ales noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării.

Cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra în cursul nopţii de joi spre vineri, cu precădere în nord-estul, centrul şi sudul ţării, unde minimele vor coborî frecvent sub -15 grade Celsius, până în jurul valorii de -26 de grade Celsius în estul Transilvaniei.

Maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor situa, în general, între -10 şi zero grade Celsius.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de ger şi viscol la nivelul întregii ţări, ce va expira sâmbătă, la ora 10:00.

Potrivit sursei citate, în după-amiaza zilei de miercuri, 12 decembrie 2012, precum şi în cursul nopţii de miercuri spre joi, vântul va continua să prezinte intensificări în nord-estul, centrul ţării şi la munte, dar mai ales în regiunile sudice, spulberând sau viscolind zăpada.

Începând de joi, vremea se va răci treptat, devenind deosebit de rece, geroasă mai ales noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării.

Cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra în cursul nopţii de joi spre vineri, cu precădere în nord-estul, centrul şi sudul ţării, unde minimele vor coborî frecvent sub -15 grade Celsius, până în jurul valorii de -26 de grade Celsius în estul Transilvaniei.

Maximele d

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 26 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum o ora
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Prevenirea abuzurilor șefilor SRI și limitarea mandatelor acestora, legi trecute de Camera Deputaților

Ziare.com acum o ora
Două proiecte de lege care vizează reforme ale serviciilor din România au fost adoptate de Camera Deputaților miercuri, 11 decembrie. Cele două legi, inițiate de Emanuel Ungureanu (USR) vizează limitarea mandatelor șefilor serviciilor (SRI, SIE, SPP

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 35 minute
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le recomandă cetățenilor săi să evite călătoriile în Occident. „Sunt pline de riscuri”

Ziare.com acum o ora
Rusia a anunțat miercuri, 11 decembrie, că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada şi unele ţări UE, deoarece riscă să fie "vânaţi" de autorităţile americane, relatează Re

Wizz Air introduce două noi rute din România şi frecvenţe crescute pe alte cinci

Mediafax acum 58 minute
Noile destinaţii sunt Memmingen (Germania): patru zboruri pe săptămână - marţi, joi, sâmbătă şi duminică şi Bari (Italia): trei zboruri pe săptămână - luni, miercuri şi vineri. De asemenea, din vara anului viitor, compania reia rutele spre Madrid: d

O șoferiță beată și drogată a fost reţinută după ce a lovit cu maşina un autoturism condus de o poliţistă

Ziare.com acum o ora
O femeie de 30 de ani din Arad a fost reţinută după ce provocat un accident rutier, lovind cu maşina un autoturism condus de o poliţistă aflată în timpul liber. Poliţiştii au constatat că femeia de 30 de ani consumase alcool, având 1,40 mg/l alcool

Casa Verde Fotovoltaice 2024 / AFM a publicat lista instalatorilor validați; beneficiarii au la dispoziție 90 de zile pentru alegerea unui instalator

HotNews acum 2 ore
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024. Începând de miercuri, persoanele fizice care s-au înscris în program au la dispoziție

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 3 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Telekom Romania Mobile Communications de către Vodafone România şi a unor active ale companiei de către Digi România

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţiile prin care Vodafone România intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications, iar Digi România SA va prelua anumite active ale aceleiaşi companii. ”Consiliul Concurenţei analizează t

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°