Anunţată ca un mare eveniment, premiera operei Amelia la bal de Menotti a fost prezentată, în cadrul Studioului Experimental al Operei Naţionale Bucureşti (deci în foaier), în regia simplă şi destul de „cuminte“, dar logică şi fluentă, semnată de Irina Macovei şi scenografia debutantei Maria Tache (o draperie, o canapea, o măsuţă cu o vază şi flori de plastic, costume simpatice). Distribuţia omogenă a alăturat tineri cu glasuri bune, angajaţi sau colaboratori ai ONB, doar soprana Ioana Mitu beneficiind de o partitură ofertantă (Amelia), rezolvată cu siguranţă şi dezinvoltură în plan vocal, poate puţin „îngroşată“ ca joc de scenă. Baritonul Vasile Chişiu a fost un Soţ cam şters, dar în nota cerută de rol; tenorul Andrei Lazăr (Amantul) a etalat, în cele câteva replici, un timbru liric de calitate, care ar avea toate datele pentru un solist necesar teatrului, dacă şi-ar rezolva acutul (cu probleme încă din perioada studiilor, remarcându-l totuşi în Don Ottavio, rolul său de absolvenţă); Sorana Negrea a avut o apariţie pasageră (Prietena); baritonul Adrian Strezea a dovedit un potenţial vocal interesant şi o interpretare adecvată (Şeful poliţiei), câţiva studenţi de la UNMB susţinând intervenţii de ansam­blu, acompaniaţi cu rigoare de pianista Lidia Butnariu. De ce a fost aleasă o partitură ce durează 40 de minute, de ce nu a fost „cuplată“ cu o altă operă scrisă de autorul italian (Telefonul, de exemplu), pentru ca publicul – destul de numeros – să nu vină la Operă doar pentru o reprezentaţie atât de scurtă? Culmea este că, la deschiderea stagiunii, directoru Publicitate l a afirmat că şi-ar fi dorit să-l invite pe Menotti în persoană să asiste la premieră! Era cam greu, pentru că ilustrul compozitor s-a stins din viaţă în 2007, dar ideea în sine, de a invita un vestit muzician, pentru a-i arăta cum i se montează, la Opera Naţională Bucureşti, o lucrare… în