Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O expoziţie... destupată

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 12 decembrie 2012 ·

„Alcoolul, plăcere şi viciu în Braşovul de odinioară” este titlul unei noi expoziţii găzduită de Muzeul Judeţean de Istorie, care aduce în faţa braşovenilor contemporani fotografii, ilustraţii, dar şi obiecte din hanurile, birturile şi cârciumile cetăţii de altădată. O evoluţie a fabricării şi consumului de băuturi alcoolice din Evul Mediu până în perioada regimului comunist

Căni de bere sau de vin, carafe, sigle ale hanurilor de altădată din Braşov, fotografii cu cârciumi de odinioară, dar şi o reţetă de bere nemţească. Sunt doar câteva lucruri pe care le pot vedea braşovenii în expoziţia „Alcoolul, plăcere şi viciu în Braşovul de odinioară”, la Muzeul Judeţean de Istorie. „Este reţeta de bere Kneip. De fapt, ea a fost refăcută după o reţetă mănăstirească, a unui călugăr, preluată de nişte farmacii, din spaţiul german, şi de aici de la Braşov. Actualmente ea se găseşte la Arhivele Statului”, a explicat, ieri, la vernisarea expoziţiei, Cristina Tănase, curator expoziţie.

Expoziţia vine vine să completeze un alt eveniment ce a avut în centrul său viciul fumatului. „Această expoziţie completează o altă expoziţie pe care noi am organizat-o aici despre tutun. Este o expoziţie inedită, dar şi îndrăzneaţă”, a precizat Radu Ştefănescu, director Muzeul Judeţean de Istorie Braşov.

În Braşov, hanurile cu pivniţe şi cârciumi apar în secolul XV. Mult mai târziu apar cafenelele, dar şi restaurantele, frecventate de orăşenii pretenţioşi.

În diverse monografii se arată că, în secolul XVI, locuitorii din zonele limitrofe Braşovului se îndeletniceau cu fabricarea rachiului din prune şi bere, pentru care o bună bucată de vreme nu s-a plătit impozit. În 1764 magistratul limitează cantitatea de orz pentru băuturile alcoolice şi impune taxe.

Potrivit statisticilor Camerei de Comerţ şi industrie, în 1889 funcţionau la Braşov 5 fabrici de alcool, car

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 5 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 4 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 4 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 3 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 7 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 7 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 9 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 8 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

16°
dum.

14°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°