Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană: Rog politicienii şi media să nu invoce numele meu cu privire la aşa-zise negocieri

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 decembrie 2012 ·

UPDATE: Senatorul PSD Mircea Geoană a exclus implicarea sa într-un puci intern care ar avea ca scop înlocuirea lui Victor Ponta ca şi candidat pentru şefia guvernului, menţionând că va încerca să aibă o discuţie cu acesta şi că a vorbit deja la Senat cu Crin Antonescu, potrivit Mediafax.

Senatorul PSD Mircea Geoană nu exclude ca scandalul trădărilor din PSD să fie provocat de "informaţii servite" lui Victor Ponta pentru a-i da emoţii în momentul în care aşteaptă să fie desemnat pentru a doua oară premier. El a exclus implicarea sa într-un puci intern care ar avea ca scop înlocuirea lui Ponta ca şi candidat pentru şefia guvernului, notează "Gândul".

"Că aş fi negociat în numele lui Traian Băsescu, e cel puţin cusut cu aţă albă. Cred că şi pe fond de stres, extraordinar de încărcat, cu campanie, temeri şi suspiciuni, cineva să cadă în capcană. Cum poate să creadă cineva că eu cu un plâlc de haiduci repetăm isprava UNPR? ", a spus Geoană. "Acest tip de invenţie mi-aduce aminte de ce a fost înainte, acum un an când eram la şefia Senatului, că am făcut blat cu Băsescu şi harşt de la şefia Senatului, harşt din PSD", a comentat el.

----

Senatorul Mircea Geoană spune că îi roagă pe politicieni şi jurnalişti să nu mai invoce numele său în legătură cu aşa-zise negocieri în interiorul sau exteriorul USL, arătând că aceste negocieri nu au existat şi nu există, potrivit Mediafax.

"Infirm zvonurile apărute şi rog cu foarte multă insistenţă politicienii şi media să nu mai invoce numele meu cu privire la aşa-zise negocieri în interiorul său exteriorul USL. Aceste negocieri nu au existat şi nu există", a precizat Geoană.

Senatorul independent Mircea Geonă menţionează, totodată, că decizia de nominalizare a unui candidat pentru funcţia premier aparţine partidului sau alianţei care a câştigat alegerile, adică PSD şi USL.

"În leg

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 29 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 44 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 44 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°