REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Candidatul ARD la Camera Deputaţilor, Adrian Orza, şi candidatul PPDD la Camera Deputaţilor, Marius Dugulescu, au depus, marţi seară, contestaţii şi cer renumărarea voturilor din colegiul electoral în care au candidat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Candidatul ARD pentru un post de deputat în Colegiul electoral 3, Adrian Orza (21,18%), a depus o contestaţie la Biroul Electoral Central prin care a cerut renumărarea voturilor în acest colegiu.
"Am depus contestaţia la BEC, ştiu că este de competenţa lor. Mi-au lipsit 64 de voturi pentru a obţine un mandat, astfel că am cerut renumărarea voturilor", a declarat Adrian Orza, corespondentului MEDIAFAX.
La rândul său, candidatul PPDD în acelaşi colegiu electoral, Marius Dugulescu (13,35%), a solicitat şi el Biroului Electoral Judeţean renumărarea voturilor.
"Am depus contestaţie şi am solicitat să se renumere voturile. Mi se pare în neregulă că au fost multe voturi anulate. Au fost secţii şi cu 15-17 voturi anulate. Nu cred că mai prind mandat, după renumărare, dar aş vrea să se clarifice situaţia", a declarat Dugulescu, corespondentului MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor BEJ Timiş, această contestaţie va fi trimisă, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, la Biroul Electoral Central.
În Colegiul electoral 3 pentru Camera Deputaţilor, pe primul loc s-a situat candidatul USL, Maria Grapini (55,91%). Pe locul al doilea se află candidatul ARD, Adrian Orza (21,18%), în timp ce pe locul al treilea se află candidatul PP-DD, Marius Dugulescu (13,35%). REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Candidatul ARD la Camera Deputaţilor, Adrian Orza, şi candidatul PPDD la Camera Deputaţilor, Marius Dugulescu, au depus, marţi seară, contestaţii şi cer renumărarea voturilor din colegiul electoral în care au candidat, transmite corespondentul MEDIAFAX. @N_