Există vinuri de băut, aşa cum există vinuri de gustat, vinuri de împărtăşit, vinuri de meditaţie sau vinuri de sărbătorit. Există puţine vinuri speciale, atât de neobişnuite încât rămân mereu proaspete în memorie.
Sunt foarte puţine, însă, vinurile care reuşesc să stârnească senzaţii memorabile, să nască şi să definească sentimente, să rămână memorabile prin felul în care reuşesc să se adreseze la un nivel incredibil de intim prin fiecare pahar degustat. Acelea sunt vinurile de aducere aminte, care spun, dincolo de arome şi de gust, o poveste de neuitat.
Pe o asemenea adresare a mizat şi Domeniul Coroanei Segarcea, atunci când a lansat colecţia Minima Moralia. Mai exact, pe faptul că fiecare dintre virtuţile înscrise pe etichete – Sinceritate, Onoare, Speranţă, Recunoştinţă, Respect şi Dăruire – este de natură să-l facă pe cel care gustă să îşi ia o pauză de câteva minute de la nebunia de zi cu zi şi să se gândească la existenţa sau absenţa exerciţiului moral, în sine sau în ceilalţi. "Cred sincer că, dacă fiecare dintre noi s-ar opri câteva minute pentru a se gîndi la recunoătinţa pe care o datorăm celorlalţi sau pământului, sau dacă s-ar hotărî să investească un pic de dăruire în ceea ce face, lumea ar putea fi un pic mai bună", explică doamna Cornelia Anghel, cea care se îngrijeşte de destinul Domeniului Coroanei.
Este greu de estimat măsura în care aceste vinuri vor reuşi, în viitorul apropiat, să schimbe ceva. Cert este că deja reuşesc să mişte lucururile în altă zonă: în felul în care se raportează iubitorii de vin la ceea ce li se oferă în pahare. Minima Moralia este o colecţie de vinuri care oferă prospeţime fără să renunţe la complexitate. De obicei, prospeţimea este sinonimă cu "uşurel", "de băut", "simplu". Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr în acest caz – fiecare vin este lucrat cu migală, aşezat astfel încât să poată fi gustat i