Hidroelectrica a reluat licitaţia internaţională pentru retehnologizarea hidrocentralei Stejaru (judeţul Neamţ), proiect în valoare de 110 milioane de euro început anul trecut şi suspendat după intrarea în insolvenţă a companiei de stat, în luna iunie.
"Procesul international de licitaţie pentru atribuirea proiectului de retehnologizare (...) a fost reluat în urma întâlnirii de la sediul BERD din Londra din 4 decembrie, la care au participat administratorul judiciar, administratorul special, directorul general ai Hidroelectrica şi reprezentanţii BERD, principalul finanţator al proiectului", se arată într-un comunicat al Hidroelectrica.
Finanţarea proiectului, asigurată printr-un credit sindicalizat acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (70 milioane euro), ErsteBank şi CaixaBank (20 milioane euro fiecare), a fost contractată în iulie 2011 şi a fost suspendată după intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica, în iunie.
Hidrocentrala Stejaru, de pe râul Bistriţa, a fost pusă în funcţiune între 1960-1961 şi are o putere instalată de 210 MW.
În comunicat se arată că anunţul privind organizarea noii licitaţii va fi lansat în 10 decembrie, iar conducerea companiei va informa şi peste 30 de potenţiali contractori din toată lumea. Contractul va fi acordat după o etapă de precalificare, urmată de o licitaţie înt-o singură etapă.
Hidroelectrica va organiza la 18 decembrie mai multe licitaţii pe bursa de energie OPCOM pentru vânzarea de electricitate, în valoare totală de 106 milioane lei (23,4 milioane de euro).
Producătorul de energie a programat 11 licitaţii pentru vânzarea a aproape 482.000 MWh de energie, potrivit datelor OPCOM. Preţul la care compania intenţionează să vândă energia este 220 lei pe MWh. De la începutul lunii decembrie, preţurile la care au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare a electricităţii