Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PP-DD obţine în judeţul Suceava un mandat de senator

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Partidul Poporului – Dan Diaconescu a reuşit să producă o surpriză de proporţii la alegerile parlamentare din judeţul Suceava, reuşind să obţină, nesperat, un post de senator. Acesta se adaugă postului de deputat câştigat de PP-DD în Colegiul nr. 9 Vatra Dornei. Obţinerea postului de senator a avut loc după redistribuirea naţională a voturilor rămase neutilizate în urma împărţirii mandatelor la care aveau dreptul partidele politice în funcţie de scorurile electorale obţinute la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie. În urma acestei redistribuiri naţionale a acestor voturi „nefolosite”, PP-DD a reuşit să obţină un mandat de senator, având în vedere că la primele împărţiri ale mandatelor de senator a avut cel mai mare „rest” de voturi care nu au fost utilizate.

Postul de senator PP-DD va fi ocupat de Vasilica Steliana Miron, care a candidat în Colegiul de Senat nr. 1 Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului. Ea a obţinut 7.115 voturi şi s-a clasat pe locul al treilea în acest colegiu. Vasilica Steliana Miron are 35 de ani, şi este de profesie avocat.

Astfel s-a ajuns ca numărul posturilor de senator din acest colegiu să fie dublat. În acest colegiu, funcţia de senator a fost câştigată de Neculai Bereanu (USL), care la alegerile din 9 decembrie a obţinut 59,97% din voturile valabil exprimate.

Judeţul Suceava va avea astfel 17 parlamentari, respectiv 12 deputaţi şi cinci senatori. Potrivit legii, judeţul Suceava ar fi trebuit să aibă zece deputaţi şi patru senatori.

PP-DD Suceava a câştigat un post de senator deşi rezultatul obţinut duminică nu a depăşit coeficientul necesar pentru un mandat

În cursul zilei de ieri, Biroul Electoral Central a stabilit rezultatele finale şi oficiale ale alegerilor parlamentare de anul acesta, precum şi atribuirea mandatelor de deputat şi senator pentru fiecare formaţiune politică

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 4 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 2 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 7 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 5 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 12 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Vremea

București
acum

24°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°