Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rupt în bătaie, în curtea locuinţei din Râmnicelu

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 12 decembrie 2012 ·

* după ce a câştigat bani la jocuri electronice, în timp ce se afla în bar, un bărbat din Râmnicelu a atras atenţia unor localnici * ajuns acasă, câştigătorul s-a trezit lovit cu un băţ în cap de trei indivizi, care i-au furat suma de 650 de lei * victima a ajuns la Spitalul "Sfântul Andrei" Galaţi, iar agresorii în spatele gratiilor

Câştigul obţinut de un bărbat din Râmnicelu la aparatele de jocuri electronice dintr-un bar a atras atenţia unor localnici, care l-au rupt în bătaie pentru a-i lua banii. Ajuns acasă, câştigătorul s-a trezit cu o ploaie de lovituri, aplicate cu un obiect contondent de câţiva indivizi. Victima, de 33 de ani, a ajuns la Spitalul "Sfântul Andrei" Galaţi, iar agresorii, printre care doi minori, au fost arestaţi preventiv.

Astfel, duminică dimineaţa, dispecerul din cadrul IPJ Galaţi a sesizat telefonic la Poliţia Municipiului faptul că, la ora 3:15, la spitalul gălăţean a fost adus cu ambulanţa Dragoş B. (33 de ani), din comuna brăileană Râmnicelu. Pacientul se afla sub influenţa alcoolului şi a rămas internat, întrucât prezenta leziuni produse prin agresiune. Medicii l-au diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut prin agresiune şi fractură tempo-parietală stânga.

Poliţiştii brăileni au demarat imediat cercetările pentru a stabili în ce condiţii a fost agresat bărbatul şi cine sunt autorii. Din primele verificări, s-a stabilit că, sâmbătă seara, Dragoş B. a mers într-un cafe-bar din localitatea de domiciliu, unde a consumat băuturi alcoolice şi a jucat jocuri electronice, câştigând suma de 350 de lei. "În jurul orei 23.00, a plecat acasă şi, în timp ce deschidea uşa de acces în imobil, a fost lovit cu un băţ de către două persoane necunoscute, care i-au sustras din buzunare suma de circa 650 de lei", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila. Judiciarişti de la Servici

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 36 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 43 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 29 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 32 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 3 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Donald Trump cere schimbarea numelor unor echipe de fotbal american şi baseball

BusinessMagazin acum 40 minute
Preşedintele Donald Trump ameninţă că va bloca un nou acord privind stadionul echipei de fotbal american a lui Washington dacă echipa nu îşi restabileşte vechiul nume, Redskins, considerat ofensator pentru nativii americani, potrivit AP.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°