De ceva timp, patronul unei farmacii din cartierul medieșean Gura Câmpului (foto) a decis să acorde medicamente cu plata în rate tuturor pacienților cu afecțiuni grave, precum și bolnavilor cronici.
Renumit pentru pomezile pe care le prepară după rețete proprii, omologate de către Ministerul Sănătății, patronul Marin Trifa, medic de formație, și un pasionat de astronautică, fiind co-autor al mai multor volume despre părintele zborului spațial, Hermann Oberth, a decis să contribuie la sănătatea semenilor printr-o măsură de-a dreptul inedită: acordarea pe datorie a medicamentelor desfăcute prin intermediul rețelei proprii de farmacii din Mediaș, Brateiu și Micăsasa.
“Din păcate, majoritatea oamenilor ajutați în respectivul mod, în speță prin plata medicamentelor în interval de 1-2 luni de la achiziționare acestora nu prea s-au dovedit a fi paroliști, motiv pentru care e foarte probabil ca în curând să renunț la o astfel de măsură. Personal am simțit de mic copil ce înseamnă suferința, durerea, iar măsura a reprezentat și un gest umanitar, dezinteresat. Dar până la urmă, activitatea respectivă rămâne totuși o afacere, pe care n-am de gând s-o conduc spre faliment, continuând pe aceeași linie. Oricum, am în vedere ca și pe viitor să ofer oamenilor suferinzi, soluții inedite și rentabile de vindecare sau de ameliorare a afecțiunilor”, a declarat Trifa.
De ceva timp, patronul unei farmacii din cartierul medieșean Gura Câmpului (foto) a decis să acorde medicamente cu plata în rate tuturor pacienților cu afecțiuni grave, precum și bolnavilor cronici.
Renumit pentru pomezile pe care le prepară după rețete proprii, omologate de către Ministerul Sănătății, patronul Marin Trifa, medic de formație, și un pasionat de astronautică, fiind co-autor al mai multor volume despre părintele zborului spațial, Hermann Oberth, a decis să co