Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiri pe scurt din Europa de Est

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Anul viitor vor intra în faliment aproximativ 1.300 de companii poloneze, cu 45% mai multe decât anul acesta, potrivit estimărilor Export Credit Insurance Corporation Joint Stock Company, preluate de Warsaw Business Journal. Valul de falimente din Polonia nu se va opri în prima jumătate a anului viitor, când se aşteaptă ca avansul economic al ţării să încetinească şi mai mult. În luna noiembrie, doar 86 de companii au solicitat intrarea în faliment, faţă de 711 firme în aceeaşi lună a anului trecut. Însă în ultimele 12 luni numărul firmelor care au cerut falimentul a fost de 860 şi se estimează că până la sfârşitul anului curent acesta va ajunge la 900 de companii.

Guvernul Ungariei şi administraţiile locale au promis că vor salva locurile de muncă ale angajaţilor producătorilor de carne din trei localităţi, Gyula, Pápa şi Kaposvár, care în prezent se confruntă cu probleme financiare, scrie Portfolio.hu. Anunţul a fost făcut de János Lázár, secretar de stat în guvernul premierului ungar Viktor Orban, după consultarea cu primarii şi membrii din parlament din cele trei oraşe. Guvernul va asigura păstrarea celor câteva sute de locuri de muncă de acolo, inclusiv cele ale furnizorilor, acestea fiind printre puţinele surse de venit pentru populaţia din cele trei oraşe şi zonele învecinate.

Mai mulţi investitori chinezi intenţionează să construiască trei fabrici de autobuze în Bulgaria, a declarat ministrul econonomiei Delyan Dobrev, citat de Novinite. Potrivit acestuia, în două dintre unităţi se vor produce autobuze electrice, iar în a treia autobuze cu propulsie pe gaz. O parte din transportoarele electrice vor funcţiona cu baterii standard, iar cealată cu condensatori. Avantajul primului tip de baterii este că permite transportul pe distanţe mai mari. Cel de-al doilea tip se poate încărca mai rapid.

Anul viitor vor intra în faliment aproximativ 1.300

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 34 minute
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 41 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Mehedinţi: Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet/ Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre/ Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

News.ro acum 45 minute
Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş - Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combustibilul din autovehiculul care blochează şoseaua s

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

Libertatea: Generalul Cristian Radu, care a ascuns filmările intervenției din Clubul Colectiv, trimis la pușcărie după ce a mușamalizat un accident rutier

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cristian Radu, fost prim-adjunct al inspectorului general al IGSU, a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare după ce a încercat să mușamalizeze un accident rutier pe care l-a pr

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 11 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Tensiuni după Inter D'Escaldes - FCSB » Campioana a primit „interzis”

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
, deși a pierdut manșa a doua a turului 1 preliminar, în deplasarea din Andorra, scor 1-2, contra celor de la Inter D'Escaldes. La finalul partidei, campioana României a primit „interzis” la conferința de presă.

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°